URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2017, 09:35

Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO)

Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) sursa foto: Alesdonline.ro
Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Facebook, Răzvan Mal
Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Facebook, Răzvan Mal
Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Facebook, Răzvan Mal
Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Facebook, Răzvan Mal
Circulaţie îngreunată pe DN1: O cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat, după ce s-a ciocnit cu un TIR (FOTO / VIDEO) Sursa foto: Facebook, Răzvan Mal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circulaţia pe DN1, între Oradea şi Huedin, în zona localităţii Groşi, a fost blocată aproape două ore, miercuri dimineaţă, după ce o autocisternă încărcată cu o substanţă periculoasă s-a răsturnat în urma unui accident rutier.

Din primele informaţii, se pare că cisterna, ce transporta un produs adeziv, s-a ciocnit frontal cu un TIR încărcat cu haine, răsturnându-se şi oprind traficul total, încă de la ora 6.30, la kilometrul 587, în zona localităţii Groşi.

Circulaţia a fost reluată pe un singur fir în jurul orei 8.45, însă se desfăşoară în continuare cu dificultate. Sunt cozi de kilometri întregi pe ambele sensuri de circulaţie.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a sfătuit şoferii să ocolească, pe ruta Aleşd – DJ764 - Aştileu - DJ108I.

Fără victime și fără pericol

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat BIHOREANULUI că "în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime".

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, căpitanul Camelia Roşca, a precizat pentru BIHOREANUL că accidentul s-a produs între un autocamion de 7,5 tone încărcat cu haine, şi o autocisternă încărcată cu 25 de tone de substanţă periculoasă. 

"Este vorba despre un derivat al toluenului, diizocianat de toluilen, substanţă inflamabilă, corozivă, explozivă. Autocisterna este răsturnată într-un unghi de 45 grade, în afara carosabilului", a explicat Roşca, precizând că "nu există pericol de explozie, din moment ce nu există scurgeri, dar ne luăm toate măsurile pentru a nu surveni o situaţie de urgenţă, dat fiind faptul că e o substanţă periculoasă".

"Iniţial echipajul CBRM a efectuat cercetări la faţa locului şi nu au fost constatate scurgeri de substanţe periculoase, au fost înregistrate doar scurgeri de antigel de la sistemul de răcire al cisternei, s-a procedat la verificarea perimetrului de siguranţă pe o rază de 100 metri", a declarat Camelia Roşca.

Mobilizare în forță

La faţa locului desfăşurarea de forţe este impresionantă, pompierii participând cu efective sporite pentru a evita pericolul unei explozii. Misiunea este coordonată de şeful ISU Crişana, colonelul Sorin Caba. Au fost mobilizate de urgenţă forţele şi mijloace de intervenţie din cadrul a 3 subunităţi (Detaşamentele 1 și 2 de Pompieri Oradea şi staţia de pompieri Aleşd), cu un efectiv de 24 pompieri militari şi 5 autospeciale: două de lucru cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare grea, echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică şi biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) şi o ambulanţă de prim ajutor SMURD. 

La ora 9.30, autoritățile așteptau o macara pentru repunerea autocisternei pe carosabil și pentru tractarea acesteia într-o parcare amenajată în afara localităţii, într-o zonă în care nu există nici un risc pentru populaţie. Substanţa cu care este încărcată autocisterna va fi mutată într-un alt autovehicul.

"Operaţiunea este supravegheată în continuare de pompierii militari aflaţi la faţa locului", a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU.

Circulația a revenit la normal în jurul orei 11.

Sursa foto: Alesdonline.ro și Răzvan Mal

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON