URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2017, 13:10

Top 20 companii cu datorii la bugetul de stat: Majoritatea sunt firmele statului

Top 20 companii cu datorii la bugetul de stat: Majoritatea sunt firmele statului sursa foto: abcjuridic.ro

Guvernul PSD ameninţă cu închisoarea reprezentanţii firmelor care nu vor plăti contribuţiile angajaţilor la bugetul statului.

Politicienii spun că măsura este necesară pentru că datoriile angajatorilor la bugetul bugetul asigurărilor sociale şi bugetul asigurărilor de sănătate sunt de peste 18 miliarde de lei. O privire pe lista datornicilor arată însă că primele 12 companii cu datorii sunt ale statului român.

Clasamentul primilor 20 de datornici, aşa cum a fost prezentat de digi24.ro:

1. Compania Naţională a Huilei SA, Timişoara - 3.733.250.565 lei

2. Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, Craiova - 941.917.919 lei

3. Societatea Naţională a Căilor Ferate Române RA, Bucureşti - 601.596.646 lei

4. Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA - 431.329.663 lei

5. Societatea Naţională a Cărbunelui SA, Ploieşti - 301.681.163 lei

6. Romaero SA, Bucureşti - 183.844.314 lei

7. Moldomin SA, Timişoara - 159.063.957 lei

8. Urban SA - 149.212.918 lei

9. Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare RA, Craiova - 142.045.449 lei

10. Regia Autonomă de Transport Public Iaşi RA, Iaşi - 125.192.297 lei

11. Centrala Electrică de Termoficare Iaşi SA, Iaşi - 120.543.005 lei

12. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR - Marfă" SA - 117.668.262 lei

13. Republica SA, Bucureşti - 104.332.417 lei

14. Aversa SA, Bucureşti - 104.086.153 lei

15. Intervenţii Feroviare SA, Bucureşti - 94.449.185 lei

16. Compania Naţională a Cuprului Aurului şi Fierului Minvest SA Deva Filiala Bradmin SA, Timişoara - 92.958.260

17. Miniera Banat SA, Timişoara - 86.398.695 lei

18. Fepa SA, Iaşi - 85.892.311 lei

19. Compania Naţională a Cuprului Aurului şi Fierului Minvest Deva Filiala Zlatmin Zlatna SA, Braşov - 84.203.130 lei

20. Compania Naţionala a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva Filiala Arieşmin Baia de Arieş SA, Braşov - 80.823.534 lei.

Informaţiile au fost preluate din clasamentul primilor 500 de datornici publicat de ANAF. 

Cu datorii la bugetele de asigurări sociale, dar cu sume mai mici, de circa 100.000 de lei, figurează şi PSD Bucureşti, condus de primarul Capitalei, Gabriela Firea. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON