URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Noiembrie 2010, 10:31

Ţeapa cu taxa la RAPAS

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea RAPAS a deschis săptămâna trecută o anchetă împotriva şefului Pieţei Obor, Marius Piscoi, un apropiat al fostului director Romulus Cosma. Măsura a fost luată după ce în ultima duminică din octombrie zeci de pieţari din Ocska au declanşat o răzmeriţă împotriva taxatorilor, care nu a putut fi calmată decât după intervenţia Poliţiei.

Pieţarii au acuzat conducerea regiei că îi beleşte de bani punându-i să plătească încă o dată taxa pe locul ocupat, deşi o achitaseră deja şefului de piaţă, în mână, pentru o lună întreagă.

Cum Piscoi a fost mutat între timp de noul director, Liviu Andrica, în Ioşia, pieţarii s-au trezit în situaţia ingrată ori de a plăti taxa din nou, de data asta pe chitanţă, ori de a părăsi piaţa. Majoritatea au ales, de nevoie, prima variantă.

Bihorel se întreabă însă dacă nu era mai bine ca Piscoi, în loc să fie mutat la Piaţa Ioşia, să ajungă în centru, în Parcul Traian? Căci acolo funcţionează Poliţia, Parchetul şi Judecătoria, instituţii care tratează cel mai bine cazurile de şpagatită, mitoză sau para-ndărăţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
nnnnn
domnule SANTA, observ din comentariul dvs. ca sunteti certat rau cu limba romana; va rog din suflet sa nu mai scrieti comentarii pana nu mai repetati inca o data cele patru clase primare; asta in situatia in care aveti vreo tangenta cu scoala; daca nu, ar fi timpul sa va faceti un bine si sa va inscrieti in clasa intai.
Postat 11 Noiembrie 2010, 15:21 de mmmmm
POPA cel mare
TOV popaCEL MARE LA SFAT, PROST LA CAP, DE CE NU NE SPUI CA BASESCU S-AU PITICANIA AU ANGAJAT LA RAPAS BIHOR, SUTE DE POCA ITI CA S-A SPELE BANI BIHORENILOR , ASTA ORI ESTE DEBIL MINTAL ORI TREBUIE DUS LA SPITALUL 6 IN BIHOR S-AU SPITALUL 9 LA BUCALE . PACAT DE UN OM CA BOLOJAN CA S-A LASAT TRAS IN MOCIRLA ACESTUI LIMBUT DE pnl-ist .DL. BOLOJAN ESTE O VORBA ,ROMANEASCA ,DECAT S-A MERGI LA CASTIG CU UN PROST MAI BINE MERGI LA PIERDERE CU UN DESTEPT .!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 10 Noiembrie 2010, 20:54 de SANTA
Ţeapa cu taxa la RAPAS
AHHH DE ACEEA NICI NU MAI VORBESC CA SUNT NISTE NEHALITI DE OAMENI CARE NICI NU ISI MAI SCOT MASINILE DIN PIATA ESTE CARE STA SI 3 LUNI ACOLO...ALA DE CITE ORI PLATESTE...
Postat 10 Noiembrie 2010, 12:38 de pip
Ţeapa cu taxa la RAPAS
cindva era o placere sa ma duc la OCSKA PIAC pt ca gaseam toate prostiile si nu numai,era o placere sa cauti sa cotrobaesti si gaseai aproape orice.IN ULTIMII 4-5 ANI POT SOCOTI PE O MINA DE CITE ORI AM FOST...MAI ALES DE CIND AM CUMPARAT NISTE VECHITURI LA PRET MAI MARE DECIT CEL NOU DIN MAGAZIN.ASTA NU MAI E PIATA DE VECHITURI...E PIATA DE DE CIRPE SI PANTOFI UZATI....CA DRACUU LA PRETURI EXORBITANTE...SI...
Postat 10 Noiembrie 2010, 12:37 de pip
hotie si JAF pe fata
felicitari! si vreti sa spuneti ca POLITIA nu stie, problema este ca trebuie sa intervina organele fara plangeri si victime, dar se poate ei din ce mai traiesc din salariul mizerabil:)) HOTIIII
Postat 10 Noiembrie 2010, 12:31 de anca
ATENTIE LA CINE STRIGA
sunt nioste escroci o masa costa destul de mult iar acei escroci vin cu puradeii si ocupa cite 20 de mese si platesc doar una .aduc o gramada de haine vechi si imput piata cu ele o adevarat mafie dar faptul ca DOMNII DIN piata obor vor s afac spalatorie auto ............ASDTA NU ATI VAZUT>?? SAU CUM ISI BAT JOC DE CEI CARE VIND PESTI SI PASARI CA-I POARTA CA PE PROSTI DE COLO COLO
Postat 10 Noiembrie 2010, 11:59 de pop
ATENTIE LA CINE STRIGA
atentie nu e vorba de cei ce platesc o masa in piata sau doua .ESTE VB DESPRE ,,RROMI,, CARE OCUPA CITE 12-18 MESE SI PLATESC DOAR UNA
Postat 10 Noiembrie 2010, 11:56 de pop
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON