URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Octombrie 2010, 15:53

Şi totuşi, Minerul Lupeni nu mai vine la Oradea!

Şi totuşi, Minerul Lupeni nu mai vine la Oradea! Primarul Coste Rezmeriţă (foto) s-a gândit şi s-a răzgândit, iar în final a decis că nu trimite echipa la Oradea şi că o retrage din campionat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Timp de o săptămână, conducerea clubului Minerul Lupeni s-a jucat de-a retragerea din Liga a II-a seria II. Decizia luată la cald de preşedintele onorific al clubului Minerul Lupeni, primarul Costel Rezmeriţă, de a retrage echipa din campionat în urma eşecului suferit în partida cu CS Mioveni, scor 0-3, părea a nu mai fi de actualitate după ce oficialii clubului din Lupeni au luat notă de consecinţele acestei măsuri.

Retrogradarea în liga a IV-a şi interdicţia de a promova timp de cinci ani păreau prea mult pentru a nu încerca găsirea unor soluţii viabile de salvare. Şi totuşi, în ultimul moment, s-a confirmat prima variantă. Minerul Lupeni se retrage din campionat, iar meciul de la Oradea nu va mai avea loc.

În urma acestei decizii se anulează toate rezultatele înregistrate de echipele care au evoluat în compania Minerului în cele şase etape disputate până acum.

Varianta lui Ionuţ Lupescu prinde contur

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a avansat ideea că în cazul în care o echipă din liga a II-a se retrage din campionat, locul ei ar putea fi luat de echipa naţională a României Under 19 care se pregăteşte pentru turneul final al Campionatului European ce se va desfăşura în 2011 în România.

FC Bihor are trei jucători convocaţi la lotul naţional, Andrei Markus, Andrei Florean şi Popa Mădălin. Dacă ideea lui Lupescu va prinde contur, atunci FC Bihor va avea o problemă de lot.

Duminică, antrenorii echipelor care au jucători la lotul naţional Under 19 au fost convocaţi la sediul FRF pentru o întâlnire cu antrenorul lotului, Lucian Burchel, şi cu coordonatorul Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu.

Gheorghe Ghiţ, antrenorul echipei orădene, consideră că "FC Bihor va avea de suferit dacă Markus, Florean şi Popa vor fi obligaţi să joace pentru Naţionala Under 19 în campionatul ligii a II-a. Dar, dacă este în interesul echipei naţionale şi al jucătorilor, eu sunt de acord".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON