URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2015, 10:36

Sala de sport a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu găzduieşte întrecerile Cupei Fudoshin la karate tradiţional

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul Sportiv Fudoshin Oradea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, organizează în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, la sala de sport a Liceului Onisifor Ghibu, întrecerile celei de-a VI-a ediţii a Cupei Fudoshin la karate tradiţional.

"Este o competiţie care a devenit tradiţională, o organizăm an de an şi care se adresează sportivilor care nu intră în campionat, care nu prea prind întrecerile oficiale", a declarat Mihai Turla, preşedintele clubului organizator.

Astfel, concursul se adresează, în mod special, sportivilor din eşalonul II al cluburilor, cei care nu au fost medaliaţi la concursurile naţionale sau internaţionale de peste an, "li se oferă şi lor o nouă posibilitate să demonstreze", după cum a mai precizat Mihai Turla, cel care, alături de soţia sa, Adriana, este şi antrenorul clubului pe care-l conduce.

Întrecerile ediţiei din acest an a Cupei Fudoshin la karate tradiţional vor reuni la start peste 150 de sportivi, proveniţi de la zece cluburi din Ardeal, din oraşe precum: Zalău, Arad, Cluj, Hunedoara, Deva şi, nu în ultimul rând, Oradea. Din Oradea vor participa sportivi de la SKT UAMT Univ. Agora, Dragonul şi CS Fudoshin, iar din judeţul Bihor va mai fi prezent şi clubul CS Paleu.

Competiţia se va desfăşura pe diferite categorii de vârstă şi nivele valorice. Astfel, vor participa copii de la 6 ani până la tineri de 18 ani, care se vor întrece la nivelurile de iniţiere, începători, semi-avansaţi şi consacraţi.

Întrecerile sunt programate să debuteze sâmbătă, de la ora 11, iar în cadru competiţiei este inclus şi proiectul "Pierre De Coubertin", finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care sunt atraşi tinerii către sport şi unde li-se explică copiilor regulile disciplinei sportive.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON