URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2017, 21:21

Handbaliştii de la CSM Oradea speră să-şi refacă moralul, cu Universitatea Craiova

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea la 12 goluri de la Baia Mare, pe terenul liderului Seriei B a Diviziei A, CS Minaur, echipa orădeană de handbal masculin CSM continuă în acest sfârşit de săptămână seria jocurilor din campionat, sâmbătă, când, pe teren propriu, va primi vizita formaţiei Universitatea Craiova.

Meciul, care va conta pentru etapa a XX-a, se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 16, la Arena Antonio Alexe.

În pofida înfrângerii de la Baia Mare, elevii antrenorului Sebastian Tudor se menţin pe locul al II-lea în ierarhia generală, cu o marjă consistentă în faţa ultimei ocupante a podiumului şi primesc de această dată replica echipei situate pe poziţia a V-a. Tocmai de aceea, partida de sâmbătă, cu oltenii, se constituie în derby-ul etapei.

Înaintea confruntării, linia de clasament a CSM-ului cuprinde 13 victorii, 2 rezultate de egalitate şi 2 înfrângeri, în timp ce oltenii se prezintă la Oradea cu un bilanţ de 9 victorii, 2 remize şi 5 eşecuri. Cu un total de 29 puncte, Craiova este la 12 lungimi în urma CSM-ului în clasament.

"Venim după acel eşec de la Baia Mare, pentru care băieţii sunt puţin demoralizaţi. Sperăm să ne refacem moralul printr-o victorie în faţa propriilor suporteri. Mi-am dori ca lumea să vină tot mai mult la sală, să fie alături de noi, pentru că suntem pe loc de baraj şi zic că suntem pe drumul cel bun. Craiova este o echipă incomodă, cu jucători buni. Au un jucător, Alex Mănescu, destul de experimentat şi destul de bun, cu forţă de aruncare de afară. Niciun meci nu seamănă cu altul, dacă noi am învins în tur la ei, cu opt goluri, sperăm ca şi de data aceasta, în faţa propriilor suporteri să facem un joc bun şi să învingem, pentru că pe noi ne intereasză să terimnăm pe locul II", a declarat antrenorul echipei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

De menţionat că în cazul unei victorii în partida de sâmbătă, orădenii nu vor mai putea cedat locul secund al clasamentului până la final.

În confruntarea directă din tur de la Craiova, desfăşurată la începutul lunii noiembrie, CSM Oradea s-a impus cu scorul de 37-28.

Ca de obicei, şi la meciul de sâmbătă, de la Arena Antonio Alexe, intrarea spectatorilor este liberă. Jocul va fi arbitrat de cuplul clujean G. Badiu – I. Barbu.

Liderul clasamentului, CS Minaur Baia Mare a jucat deja, în devans, în etapa a XX-a şi s-a impus la Sighişoara, în faţa celor de la CNE, cu scorul de 37-25.

În celelalte partide ale etapei, HC Sibiu va evolua pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 17, cu Academia Minaur Baia Mare, iar luni, de la ora 18, la Sighişoara, HCM din localitate se va duela cu CSU CNOT Braşov.

CSU Politehnica Timişoara, Universitatea Cluj şi CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu vor sta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON