URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
12 Mai 2010, 11:11

Bihorul îşi trece trei puncte în clasament

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noul lider al seriei secunde este UTA, care a învins marţi seară trei puncte prin victoria în faţa celor de la Mureşul Deva. Etapa a 29-a ava continua azi, însă FC Bihor nu va juca întrucât adversara, FC Drobeta, s-a retras din campionat şi pierde toate partidele din retur cu 3-0.

Orădenii vor acumula 35 de puncte aflându-se departe de zona retrogradării. Cu puţin noroc orădenii pot urca chiar pe locul şase al clasamentului. Profitând de această pauză, imediat după meciul jucat sâmbătă la Baia Mare jucătorii au primit o mini-vacanţă.

Lotul se va reuni azi pentru meciul amical de la Aleşd, în care, în cele două reprize FC Bihor va întâlni doi adversari: echipa comunei Lugaşu de Jos şi pe Crişul Aleşd. Partida are ca scop atragerea capitalului de simpatie a suporterilor din judeţ, fiind a doua de acest gen după meciul disputat la Mădăras.


Etapa 29 (miercuri, 12 mai)

UTA - Mureşul Deva 4-1 (s-a jucat marţi)
CSM Rm. Vâlcea - FC Argeş
FC Silvania - Minerul Lupeni
Dacia Mioveni - CS Otopeni
Fortuna Covaci - Gaz Metan CFR Craiova
"U" Cluj-Napoca - Arieşul Turda
FC Bihor Oradea - Drobeta Tr. Severin ** 3-0
Jiul Petroşani *** - FCM Tg. Mureş 0-3
FC Baia Mare stă.


CLASAMENT

1. UTA Arad 54
2. Dacia Mioveni 53
3. Universitatea Cluj 51
4. FCM Tg. Mureş 51
5. FC Argeş 46
6. CS Otopeni 35
7. Gaz Metan CFR Craiova 33
8. Silvania Şimleu Silvaniei 33
9. CSM Rm. Vâlcea 32
10. FC Bihor 32
11. Minerul Lupeni 31
12. FC Baia Mare 31
13. Arieşul Turda 30
-------------------------------
14. Mureşul Deva 28
15. Jiul Petroşani 26 - exclsuă
16. Fortuna Covaci 19
17. FC Drobeta Turnu Severin 17- retrasă
18. CFR Timişoara 0 - exclusă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON