URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2014, 19:01

Sorin Ovidiu Vântu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv, vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI, scrie gandul.info. Decizia ICCJ în acest caz este definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Vîntu este judecat şi în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Potrivit aceleiaşi surse, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată, în 12 octombrie 2010, pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa şi pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracţiune.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

La scurt timp Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis un mandat internaţional de arestare pe numele acestuia.

Procurorii au stabilit că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis, din totalul sumei anuale de 200.000 euro "convenite cu condamnatul Popa Nicolae", două tranşe de 50.000 euro, respectiv 20.000 de euro. "Suma îi era necesară condamnatului pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie", mai arată procurorii.

De asemenea, procurorii au mai stabilit că, la data de 11 noiembrie 2009, Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranşă, de 20.000 euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de care Nicolae Popa avea nevoie pentru a nu fi descoperit de autorităţile judiciare.

După arestarea lui Nicolae Popa, în 2 decembrie 2009, de către autorităţile judiciare indoneziene, Sorin Ovidiu Vîntu şi Alexandru Stoian "au desfăşurat acţiuni de sprijinire a infractorului Popa Nicolae, cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România", au mai arătat procurorii. Aceştia au precizat că sprijinul s-a concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, "pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare şi a-l ajuta să rămână în Indonezia".

Nicolae Popa a fost adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON