URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Noiembrie 2010, 00:49

Secretele diplomaţiei americane, date în vileag

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Documentele date publicităţii de site-ul wikileaks conţin acuzaţii de corupţie la adresa liderilor străini, precum şi critici ale ambasadelor SUA privind guvernele ţărilor gazdă.

Un document face referire la premierul rus Vladimir Putin ca fiind „masculul alfa", în vreme ce preşedintele Dmitri Medvedev este catalogat de ambasada SUA la Moscova drept „Robin", partenerul lui Batman, scrie evz.ro, citând Der Spiegel

Despre calcelarul Angela Merkel, botezată „teflon", documentele circulate de diplomaţia americană vorbesc ca despre un politician care „evită riscurile" şi care este „rar creativă". Documentele includ aprecieri negative ale americanilor la adresa ministrului german de externe, Guido Westerwelle.

Sarkozy nu scapă de aprecierile diplomaţilor americani. El este văzut ca un „împărat gol". Ambasada SUA la Paris observă totodată „stilul autoritar" al preşedintelui francez, care respinge opinia consilierilor şi pe cea a premierului.

Premierul italian Silvio Berlusconi este caracterizat fără milă, de către un diplomat american de la Roma: „vanitos şi ineficient ca lider european modern". Un alt raport al ambasadei îl prezintă ca pe un politician „slab din punct de vedere politic şi fizic", care nu se odihneşte suficient din cauza petrecerilor nocturne.

Hamid Karzai, preşedintele afgan, este catalogat direct drept „paranoic", în vreme ce Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe primeşte apelativul de „bătrân nebun".

Cotidianele El Pais, Le Monde, Der Spiegel, The Guardian şi New York Times au început să publice duminică seară numeroase depeşe diplomatice americane, din totaul de 250.000 puse la dispoziţie de site-ul WikiLeaks.

The Guardian afirmă că "dezvăluirea telegramelor americane determină o criză diplomatică globală", adăugând că documentele clasificate arată subiecte sensibile, precum faptul că regele saudit a exercitat presiuni pentru o acţiune militară americană în Iran, iar Washingtonul a folosit diplomaţi pentru spionaj la ONU.

WikiLeaks a obţinut aproape trei milioane de documente provenite de la ambasadele americane din întreaga lume şi intenţionează să le publice. Pentru a amortiza şocul publicării, diplomaţia americană şi-a intensificat contactele cu ţările partenere. Duminică, site-ul WikiLeaks.org nu mai putea fi accesat pe Internet, iar mesajul postat pe Twitter afirmă că acesta face obiectul unui atac informatic de tip "denial of service".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON