URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2014, 17:01

Salvamontist din Ştei: Localnicii care au găsit avionul au rămas să păzească trupul lui Adrian Iovan "să nu-l sfâşie animalele sălbatice"

Salvamontist din Ştei: Localnicii care au găsit avionul au rămas să păzească trupul lui Adrian Iovan "să nu-l sfâşie animalele sălbatice" (foto: Marius Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Căutare pe grupuri

Salvamontistul Mircea Petrescu, din Ştei, a povestit pentru BIHOREANUL cum au decurs operaţiunile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic de la Beliş, la care a participat împreună cu alţi cinci colegi din cadrul Salvamont Bihor.

"Am fost alarmaţi, nu ştiu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineaţă, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ştei şi ne-am întâlnit cu ceilalţi doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (n.r. - sat la limita dintre judeţele Bihor şi Alba) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din judeţul Alba şi comuna Poiana Horii din judeţul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiştii şi pompierii ne-am împărţit în trei grupuri. Pentru că nişte localnici au zis că au văzut un avion mic şi care mergea jos deasupra Vârfului Pietreasa, pe care îl cunoşteam, eu am mers acolo cu câţiva localnici, cu trei colegi salvamontişti şi cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărăşoaia, şi ultimul spre Poiana Horii", a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.

Mircea-Petrescu-salvamont.jpgNoroc cu off-roaderii

Potrivit lui Petrescu (foto), grupul care se îndrepta spre Vârful Pietreasa a ajuns într-un loc denumit Dealul Cochii, unde s-a întâlnit cu un alt grup de salvamontişti, din Mărgău (judeţul Cluj). "Când am ajuns pe Dealul Cochii, un localnic ne-a spus că unul dintre ei a găsit avionul. Prin telefon am primit confirmarea de la un coleg şi am mers spre Dealul Pietreasa, unde ni s-a spus că era avionul", a spus salvamontistul din Ştei.

"Am avut noroc că pe drum ne-am întâlnit cu un grup de băieţi cu maşini de teren şi ne-au dus ei spre locul unde era avionul, că zăpada era groasă peste tot, între 20 şi 40 de centimetri, dar în unele locuri şi mai mare. Ei ne-au dus cu maşinile până la vreun kilometru de locul unde era avionul", a spus Mircea Petrescu, referindu-se la membrii clubului Transilvania off-road din Cluj.

Recuperaţi în etape

Salvamontistul a declarat că întregul grup de localnici, salvatori montani şi pompieri a pornit spre locul unde se afla avionul "mergând pe urmele localnicilor care l-au găsit", iar în acest timp s-au mai întâlnit cu alte două persoane cu două maşini de teren. "În timp ce vorbeam cu ei, au venit spre noi patru localnici care transportau pe o pătură o persoană rănită. Era tânăra de 23 de ani în stop respirator. Alături, pe picioarele lui, mai venea un doctor dintre cei patru care au fost în avion".

Petrescu a afirmat că proprietarul uneia din cele două maşini de teren a rabatat scaunele maşinii, iar tânăra rănită a fost întinsă în vehicul. "Au început să-i facă masaj cardiorespirator cei de la SMURD, i-au făcut masaj 45 de minute fără încetare, până au predat-o unei ambulanţe, în sat", a spus salvamontistul.

Bărbatul a relatat că, împreună cu câţiva localnici s-a îndreptat apoi spre locul unde era avionul prăbuşit, iar pe drum spre acest loc s-au întâlnit cu alt grup, care îl transporta pe copilotul aparatului: "Veneau spre noi şi pe o pătură îl aduceau pe copilot, care avea amândouă picioarele rupte. În acelaşi grup erau şi ceilalţi trei medici din avion, care veneau pe picioarele lor, deşi se vedea că sunt răniţi şi erau cu urme de sânge".

"Să nu-l sfâşie animalele"

Grupul în care se afla Petrescu a continuat drumul spre epava avionului. "Când am ajuns acolo, am văzut că pilotul era prins în fiare. I-am luat pulsul, dar era mort, rece şi înţepenit, în rigor mortis. Am sunat imediat la doctorul Hadrian Borcea (n.r. - fostul şef al UPU-SMURD Bihor, acum directorul adjunct al Spitalului Judeţean din Oradea) şi i-am raportat situaţia. Ne-am pregătit să plecăm de acolo, pentru că rolul nostru se terminase, iar localnicii care erau acolo ne-au cerut să rămânem la faţa locului, lângă epavă, să păzim trupul pilotului, să nu-l sfâşie animalele sălbatice până ajungeau şi autorităţile. După vreo jumătate de oră au ajuns şi jandarmii. Noi am plecat", a relatat salvamontistul din Ştei.

Potrivit acestuia, când salvatorii montani au ajuns din nou în punctul unde se aflau răniţii, la faţa locului se aflau jandarmi şi pompieri sosiţi cu Unimoguri (utilaje pentru deszăpezire), iar cele două maşini de teren se pregăteau să ducă doi dintre supravieţuitori spre sat, unde erau aşteptaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la Cluj. "Noi am mers cu jeep-urile, în faţa noastră mergea un Unimog, până în centrul satului, unde am predat răniţii. A fost o noapte grea şi pe care n-o s-o uităm niciodată", a încheiat Petrescu.

Citeşte şi: Dr. Carmen Pantiş: Starea supravieţuitorilor accidentului aviatic "este bună", doctorul beiuşan Sorin Ianceu a fost operat la picior

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Rusinica!
Valentin Nicola, printre primii salvatori civili, a urcat cu mașina lui până aproape de răniți - cca 200m de ei- trecând peste garduri de sârmă GHIMPATĂ, in timp ce masinile SMURD AU REFUZAT să meargă după el. Nicola le- mai cerut o targă și SMURD A REFUZAT. le-a cerut jandarmilor să urce în portbagaj ptr a contrabalansa mașina - era polei. NICI UN JARDARM NU A AVUT CURAJUL SĂ URCE, MOTIVÂND CĂ NU AU ORDIN DE LA SUPERIORI, că ei fac doar ce le spun șefii. Nicola a făcut trei drumuri să aducă răniți până la mașinile SMURD. NICOLA a spus că mașinile SMURD SUNT NIȘTE BIJUTERII, dar păstrate pentru ce? Spun eu, poate ptr expoziții sau pt filmările cu ARAFAT!
Postat 22 Ianuarie 2014, 13:30 de SMURD
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON