URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2010, 21:46

Primar tâlhar, da' popular

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Prin '96, când Unchiu' Maghiar era stăpânul absolut al Oradiei, la Jurnal Bihorean am fost între puţinii care s-au legat de marele ctitor prins votând cu mâinile şi picioarele. Unul din cei care trebuiau să-l ancheteze m-a întrebat de ce-l atacăm pe domnul rector pentru că dânsul, pe lângă regretabila greşeală, a făcut multe fapte bune.

Niciodată n-am putut crede în logica asta: comiţi cinci crime, după care faci o donaţie. Tragem linie, adunăm şi constatăm că per ansamblu criminalul e un cetăţean onest. Cam aşa se judecă faptele şi acum, când s-a deschis sezonul de arestări la primari.

Primii care au născocit solidaritatea cu bandiţii au fost PSD-iştii, care au mers ciopor la Parchet pentru a sprijini un escroc care furase vreo 50 de milioane de dolari. Tot ei l-au ascuns sub pulpana imunităţii pe Năstase, altminteri un politician uns cu toate alifiile, care cred că nici nu s-ar fi plictisit la pârnaie, între atâţia tatuaţi. Şi liberalul Dinescu s-a dus pe la Parchet să-l încurajeze pe miliardarul Patriciu când acesta era gata să schimbe costumul de 10.000 de euro cu zeghea de 15 lei.

Acum e rândul PDL-ului să-şi protejeze borfaşii, semn că acest partid a supt de la aceeaşi ţâţă cu PSD-ul. Primarul din Vâlcea e condamnat definitiv, dar uns cetăţean de onoare. În plus, integrul preşedinte de partid Emil Boc nu vrea să-l dea afară, poate fiindcă n-o fi singurul penal din formaţiunea pe care o conduce.

Acum, hop şi Antonie Solomon după gratii. Omul probabil şi-o fi dat seama că dacă se vrea cetăţean de onoare musai are nevoie de cătuşe. Angajaţii Primăriei Craiova au ieşit buluc să-l plângă. Au şi de ce: cu un primar şpăgar se simţeau şi ei în siguranţă când luau mită.

Dar ce mă mai mir ? Într-o Românie considerată o ţară de hoţi, şefii trebuie aleşi dintre cei mai mari tâlhari. Iar noi ştim şi trebuie să ne respectăm valorile!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
o intrebare domn chirila
s-a intrebat cineva daca cei care au dat aprobarea ptr construirea lui pic a lui penescu de la arges, au primit mita, ca solomon de la craiova? poate ne povestesti domn chirila ...
Postat 15 Martie 2010, 10:11 de matei
amu' cum ii?
draga uau uau uau punct e bihoreanul punct ro...cu tine nicicum nu-i bine. Daca nu ii racoreste pe pedelei nu-i bine ca nu-i racoreste, daca-i racoreste, iar nu-i bine ca de ce ii racoreste. Amu' spune-ne si noua clar cu cine tra' sa votam? Dar mai bine lasa....a inteles plebea cum e treaba cu pupatu'
Postat 09 Martie 2010, 22:51 de ion pop
roata
Daca Filip si Maghiar, ajung unde trebuie sa ajunga, ma sui la Ciuperca si trag un chiot de bucurie sa se auda pana in parcu Traian. Nu ma bucur de raul lor, dar nici de halul in care e Oradea nu ma pot bucura!
Postat 08 Martie 2010, 23:58 de Anonom neanonim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON