URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2017, 17:40

Pregătiri la Aeroport înaintea primelor curse internaţionale. Parcarea va fi reamenajată să aibă 200 de locuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul Aeroportului Internaţional Oradea, Gheorghe Pasc, a vorbit, miercuri, despre pregătirile care se fac înaintea primelor curse internaţionale care vor ajunge şi apoi vor pleca de pe pista aeroportului orădean pe 26 martie, una de la Barcelona şi una de la Torino, operate de Ryanair, respectiv de BlueAir.

Parcare mai mare

"Probabil la mijlocul săptămânii viitoare vom finaliza de amenajat un nou flux de pasageri de mare capacitate cu post de Poliţie de Frontieră şi celelalte dotări. La parterul terminalului am pregătit fluxurile acelea în formă şerpuită pentru pasagerii care vor accede la control", a afirmat Gheorghe Pasc în conferinţa de presă în care reprezentantul Ryanair România, Denis Barabaş, a vorbit despre noua rută Oradea – Eindhoven.

Până la primele curse internaţionale, va fi amenajat – împreună cu compania de handling Romanian Airport Services – un nou punct de check-in dedicat în exclusivitate pasagerilor care nu au bagaje de predat.

Totodată, comandantul Aeroportului a precizat faptul că în săptămâna care urmează vor începe lucrările de reamenajare a parcărilor din faţa terminalului astfel încât numărul locurilor disponibile să crească substanţial. "Demolăm o parte din gardurile din toată partea din faţă şi inclusiv parcarea actuală a personalului va fi destinată numai pasagerilor. Vor fi circa 200 de locuri faţă de peste 40 la ora actuală", a spus Gheorghe Pasc.

De asemenea, se lucrează la amenajarea unei căi pietonale acoperite pentru pasageri de la terminal până la platforma de îmbarcare.

Terminal în licitaţie

De asemenea, pentru anul 2017, Consiliul Judeţean Bihor a aprobat suplimentarea organigramei Aeroportului Internaţional Oradea cu 21 de posturi, din care 9 au fost ocupate deja prin concurs. "Vorbim de posturi în operativ, la protecţia împotriva incendiilor, etc.", a adăugat Pasc.

Amintim că autorităţile judeţene au în plan amenajarea celui de-al doilea terminal de pasageri pentru a putea face faţă numărului mare de persoane care vor călători pe rutele internaţionale.

Documentaţiile necesare au fost trimise spre Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi, potrivit preşedintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor, vor fi publicate spre licitaţie marţi, 14 martie. "Am trecut de partea de evaluare a documentaţiilor, au mai existat unele întrebări, dar acum documentaţia este completă şi transparentă", a spus Pasztor. Lucrările de modernizare prevăd şi amenajarea unor spaţii noi de parcare.

Credit de 10 milioane lei

În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean a mai anunţat, miercuri, că s-a luat decizia ca Aeroportul Internaţional Oradea să acceseze un credit de tip revolving de circa 10 milioane lei – pentru care va garanta CJ Bihor - astfel încât să poată asigura co-finanţarea lucrărilor de la terminal şi a altor lucrări care ar putea apărea în următoarea perioadă.

"După discuţiile avute cu conducerea Aeroportului am hotărât accesarea unei linii de credit. Acesta ne va asigura suportul necesar dacă întâmpinăm orice problematică financiară, inclusiv la construirea terminalului. De asemenea, am primit recent o confirmare de la minister cum că Aeroportul trebuie să asigure o co-finanţare de 25% din fonduri proprii pentru investiţii, deci Consiliul Judeţean nu poate investi oricât în Aeroport", a spus Pasztor. Accesarea creditului va fi supusă votului aleşilor judeţeni.

Proiectul noului terminal al Aeroportului Internaţional Oradea a fost estimat la 28,6 milioane lei cu TVA. "Probabil în urma licitaţiei suma aceasta va scădea, probabil la puţin peste 20 de milioane, conform uzanţelor. De la bugetul central ni s-au asigurat 8 milioane lei. Cu co-finanţarea de 25% de la Aeroport probabil vom ajunge la peste 10 milioane lei pe acest an. Sunt optimist, dar nu cred că vom reuşi ca anul acesta să facem lucrări în valoare mai mare de atât în acest proiect", a spus Pasztor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Angajati-l pe Bolojan !?!
Va face sigur o parcare multietajata, in sus si in jos, dupa cum zboara si avioanele !?!
Postat 09 Martie 2017, 13:02 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON