URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2011, 14:35

Orădenii de la case, serioşi la colectarea selectivă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prima săptămână de colectare selectivă la casele din Oradea, RER Ecologic Service a ridicat circa 7 tone de deşeuri reciclabile.

Deşi cantitatea nu e foarte mare, conducerea operatorului licenţiat de salubritate e mulţumită de primul rezultat, mai cu seamă că s-a dovedit că orădenii care stau la case sunt mai disciplinaţi decât cei de la bloc. Asta pentru că cele 7 tone de reciclabile au fost, în mare măsură, numai reciclabile, nu şi deşeuri menajere, care se regăsesc din plin în pubelele şi containerele pentru colectarea selectivă de la asociaţiile de proprietari.

De la orădenii care locuiesc pe malul drept al Crişului Repede, patru utilaje ale RER au colectat 2,95 tone de reciclabile, iar de la cei care locuiesc pe malul stâng al oraşului 3,92 tone. În aceeaşi săptămână, de la asociaţiile de proprietari, care au ca zi de colectare a reciclabilelor miercurea, s-au strâns 13 tone. "Acestea au fost cam amestecate cu deşeuri menajere, în timp ce cantitatea colectată de la case a fost ", precizează directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban.

Programul de colectare a reciclabilelor a fost comunicat fiecărui orădean care locuieşte la casă prin fluturaşi distribuiţi de angajaţii RER. Cei care stau pe malul drept au următoarea colectare luni, 24 ianuarie, iar apoi o dată la două săptămâni, tot în ziua de luni. Cei de pe malul stâng trebuie să scoată sacii galbeni în stradă vineri, 28 ianuarie, iar în continuare tot vinerea, din două în două săptămâni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Total aiurea!
Care saci? La noi pe strada, venea unu\' si ii punea, si venea frati-su\' si ii lua! Din 12 case, 3 au saci! Intrebare: ce draq fac cu sacii? Compot?
Postat 25 Ianuarie 2011, 18:30 de Vai si Amar!
AIUREA !
M-AM CHINUIT SA ADUN IN SACUII GALBENI (DOZE DIN PVC,TABLA ,ALUMINIU,HATIE...) SI CAND LE-AM SCOS IN STRADA TI.GANOCU LE-A ARUNCAT LA GRAMADA IN MASICA CU RESTURILE MENAJERE CA DOR DE AII SUNT FRATII LUI LA BANDA SA LE ALEAGA ACOLO !! HALAL !!
Postat 25 Ianuarie 2011, 17:32 de CE CONTEAZA
mihai
si totusi....in cartierul EUROPA, desi ziua de colectare era vineri nu s-a respectat! a trebuit sa dau telefon si abia sambata au venit. e drept, nu pot sa spun ca nu a existat receptivitate dar daca tot era anuntata prin presa ziua de vineri, ea trebuia respectata din prima!
Postat 25 Ianuarie 2011, 14:54 de dan oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON