URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2017, 14:49

Orădeanul care a intrat cu maşina în tramvai pe Republicii era beat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şoferul maşinii Ford Focus care a intrat, duminică noaptea, într-un tramvai pe strada Republicii din Oradea, în apropierea Parcului Petofi, ricoşând apoi într-un copac de pe marginea carosabilului conducea sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Duminică, 5 februarie, la ora 22.23, pe strada Republicii din municipiul Oradea, poliţiştii rutieri orădeni au depistat în trafic un bărbat de 69 de ani, din Oradea care, în timp ce conducea un autoturism, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime", se arată într-o informare transmisă luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.

Potrivit aceleiaşi surse, "în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat". Drept urmare, şoferului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar de cercetare penală.

Şoferul autoturismului circula pe strada Republicii dinspre Gară spre Magazinul Crişul când a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un tramvai care circula pe Linia 3R din sens opus. Nu au existat victime între pasagerii tramvaiului.

În schimb, bărbatul în vârstă de 69 de ani care conducea autoturismul Ford Focus a trebuit scos din maşină de echipajul de Descarcerare al ISU Crişana, acestuia fiindu-i acordate apoi pe loc îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD, care, după câteva minute, a transportat victima la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Bărbatul nu a suferit leziuni majore, deşi partea frontală a maşinii a fost grav avariată, iar şoferul a trebuit descarcerat dintre fiarele maşinii, şi a refuzat internarea.

Citeşte şi: Accident grav pe strada Republicii din Oradea. Șoferul unui Ford Focus a fost descarcerat şi transportat la spital (FOTO/VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
SI DACA INTRA IN MANIFESTANTI?
CINE E SCELERATUL ALCOOLIC?
Postat 06 Februarie 2017, 17:49 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON