URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Noiembrie 2016, 23:19

Meci acasă pentru baschetbaliștii orădeni: CSM CSU Oradea joacă sâmbătă cu BC SCM Timişoara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea din Franţa, din Liga Campionilor Europeni, echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU revine pe teren propriu şi în decurs de o săptămână va susţine trei partide. Prima dintre acestea este programată sâmbătă seară, cu începere de la ora 19.

Elevii antrenorului Cristian Achim vor primi replica formaţiei BC SCM Timişoara, într-o partidă care nu va fi televizată şi care va avea loc la Arena Antonio Alexe.

Jocul va conta pentru etapa a VIII-a a campionatului Ligii Naţionale şi va opune două formaţii vecine de clasament. CSM CSU Oradea ocupă locul IV, cu 10 puncte, în timp ce BC SCM Timişoara se situează pe pe poziţia a III-a, cu 11 puncte. Prin prisma acestui fapt, jocul reprezintă derby-ul etapei din acest sfârşit de săptămână.

Echipa timişoreană, care are un meci mai mult disputat, se prezintă la această confruntare, după ce în 7 jocuri are 4 victorii şi 3 înfrângeri, în timp ce CSM CSU Oradea vine după 6 partide, în care a acumulat 4 victorii şi 2 înfrângeri.

Teoretic, bihorenii pornesc cu prima şansă în acest joc, însă nici timişorenii nu mai sunt echipa de anul trecut, având un alt lot şi o evoluţie mult mai bună în începutul actualei ediţii de campionat.

Meciul dintre CSM CSU Oradea şi BC SCM Timişoara va fi arbitrat de Ciprian Stoica, Laszlo Bukuresti şi Istvan Bertalan, în timp ce comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Stelian Banică 

Etapa a VIII-a din Liga Naţională de baschet masculin mai programează sâmbătă două jocuri. De la ora 17, BC Mureş va primi replica sibienilor de la BC CSU, iar cu începere de la ora 19, la Bucureşti, va avea derby-ul Dinamo – Steaua, ambele aceste confruntări urmând a fi transmise în direct de Digi Sport.

Runda va continua duminică, atunci când vor avea loc ultimele două meciuri. De la ora 18, la Cluj, U BT va primi replica oltenilor de la SCM U Craiova, iar cu începere de la ora 19:45, la Piteşti, în transmisiune pe Digi Sport, BCM U din localitate o va avea ca adversară pe Municipal Olimpic Baia Mare.


Clasament:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON