Maestrul Dinica, omagiat de The New York Times

Folclor de Bihor

Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.

CITEŞTE >

Cu tupeu

Noi cu cine votăm?

Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.

CITEŞTE >

Zic şi eu

Un anti-model: Bolojan

Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.

CITEŞTE >

Maestrul Dinică, omagiat de The New York Times

1 imagine

0 clipuri

0 audio

0 fisiere

0 comentarii

În articolul din cunoscuta publicaţie americană, Gheorghe Dinică este portretizat ca un actor "care şi-a încântat publicul spectator interpretând roluri diverse, de la politicieni venali la ţigani rebeli, în zeci de piese de teatru şi filme".

Materialul dedicat marelui maestru prezintă evoluţia carierei acestuia, începând cu momentul de debut, în spectacolul "Străinul", după Albert Camus, în 1963, până la producţiile străine la care a colaborat, cum ar fi "L'Homme Press'' (2005), unde a jucat alături de Anthony Delon.

The New York Times face referire şi la declaraţia actorului potrivit căreia acesta nu s-ar fi simţit niciodată tentat să joace în filme produse în Statele Unite ale Americii: "Nu sunt Robert de Niro. Eu sunt din România". Totuşi, unii au continuat să-l numească "Robert de Niro al României", pentru că cei doi semănau fizic.

Gheorghe Dinică a fost admirat atât pentru repertoriul său vast de roluri, prin care şi-a demonstrat talentul artistic, cât şi pentru modestia, umorul său, dar şi pentru refuzul de a face reverenţe în faţa regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, spre deosebire de alţi actori din generaţia sa, se precizează în material. "Am fost norocos pentru că faţa mea nu dădea bine la televizor", obişnuia să spună Dinică.

Actorul Marcel Iureş este citat, de asemenea, cu o declaraţie despre Gheorge Dinică, în care spune că maestrul "a fost un înger întreaga lui viaţă".

Articolul mai face referire şi la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care l-a descris pe artist ca fiind "un model de umanitate, modestie şi generozitate".

Gheorghe Dinică este unul dintre cei mai mari actori români. A debutat ca actor în filmul "Străinul", în anul 1963 şi de atunci a jucat în peste 60 de filme ("După-amiaza unui torţionar", "Filantropica", seria aventurilor comisarului Moldovan etc.), seriale TV ("Inimă de ţigan", "Aniela"), dar şi în piese de teatru ("Tache, Ianke şi Cadâr", "În numele trandafirului" etc.). A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Este societar de onoare al Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din 2002.

Comentarii

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.

0 Comentarii