URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2016, 12:52

Leonardo DiCaprio transmite Guvernului României că ar trebui să protejeze pădurile seculare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cunoscut susţinător al cauzelor ecologiste, actorul Leonardo DiCaprio a publicat, vineri, pe contul său de Instagram o fotografie cu voluntarii Greenpeace care colectau gunoiul găsit în pădurile româneşti din apropierea Lacului Vidraru, alături de un mesaj către Guvernul României privind necesitatea protejării pădurilor seculare.

Mesajul complet al lui Leonardo DiCaprio: "Voluntarii Greenpeace colectează gunoiul găsit în pădurile româneşti, de la staţia de salvare a pădurile din apropierea Lacului Vidraru, bazinul hidrografic Argeş - o arie ameninţată de exploatarea forestieră ilegală şi de defrişări. Luna trecută, voluntarii Greenpeace din 11 ţări europene (România, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Ungaria, Croaţia, Finlanda, Slovacia, Slovenia şi Elveţia) au început o mapare a uneia dintre ultimele păduri seculare din Europa, cu scopul de a sublinia necesitatea ca Guvernul român să o protejeze legislativ".

Actorul american a lăudat activitatea voluntarilor Greenpeace care desfăşoară activităţi de ecologizare a mediului în zone Lacului Vidraru.

În 1998, Leonardo DiCaprio a înfiinţat fundaţia Leonardo DiCaprio Foundation (LDF) cu misiunea de a proteja ultimele areale sălbatice din lume. Leonardo DiCaprio Foundation implementează soluţii care ajută la restaurarea echilibrului ecosistemelor ameninţate, asigurând bunăstarea şi sănătatea locuitorilor planetei. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Holly-wood
Ha,ha, domnu Leonardo, aici la noi viata bate filmu .
Postat 24 Septembrie 2016, 16:00 de Iness
TITANIC
Dear Leonardo! Crezi ca il .ute grija pe cineva? Mai ales pe Mr. President, good friend cu austriecii?
Postat 24 Septembrie 2016, 15:28 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON