URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Decembrie 2014, 16:34

Judecătorul Andrei Rus este noul preşedinte al Curţii de Apel Oradea, Laura Băican - vicepreşedintă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicităţii rezultatele concursului organizat pentru ocuparea funcţiilor de conducere la instanţele şi parchetele din ţară. Astfel, judecătorul maramureşan Andrei Rus este noul preşedinte al Curţii de Apel Oradea cu o medie de 9,345, în timp ce vicepreşedintele instanţei e Laura Băican (foto), care şi-a întrecut şeful la cunoştinţe, acumulând o medie de 9,405.

Funcţia de vicepreşedinte la Tribunalul Bihor, rămasă vacantă după ce titularul - judecătoarea Carmen Domocoş - a reuşit la concursul organizat pentru ocuparea postului de preşedinte, o are acum ca titular pe judecătoarea Crina Muntean, şefa Secţiei penale a instanţei, care a obţinut o medie de 9,380, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Dorian Chiriţă, a fost notat cu media 6,570.

La Marghita, preşedintele în exerciţiu, judecătorul Ioan Gal, nu a mai reuşit să câştige un nou mandat. Magistratul a obţinut o medie de 7,075, fiind surclasat de contracandidatul său, judecătorul Marian Vlad, care a oţinut 7,475.

Judecătoria Aleşd are un nou preşedinte, în persoana judecătoarei Diana Comşa, de la Tribunalul Bihor. Comşa a rămas să candideze de una singură, după ce fosta deţinătoare a funcţiei, Maria Stanciu, care s-a înscris iniţial pentru un nou mandat, şi-a retras subit candidatura. Diana Comşa a obţinut la concurs 8,715.

Şi la Judecătoria Beiuş se schimbă conducerea, fosta preşedintă a instanţei, Ancuţa Gavrilă, fiind înlocuită în urma concursului cu Marius Capotă, care a fost notat cu 8,825.

Concursul pentru posturile de conducere ale instanţelor şi parchetelor s-a desfăşurat în perioada 12 septembrie - 4 decembrie, iar în cursă se puteau înscrie magistraţi care au obţinut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, respectiv îndeplineau condiţiile de vechime şi grad. Concursul a constat într-o testare psihologică, prezentarea unui proiect de management şi o probă scrisă, ce conţine întrebări specifice legate de management, comunicare şi resurse umane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
A
Succes!
Postat 04 Decembrie 2014, 17:00 de A
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON