URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Octombrie 2017, 22:02

Guvernul a decis: Din vară, vor fi interzise pungile din plastic subţire cu mâner

Guvernul a decis: Din vară, vor fi interzise pungile din plastic subţire cu mâner sursa foto: www.stirileprotv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pungile de transport din plastic subțire (sub 50 de microni) și foarte subțire (sub 15 microni) vor fi interzise în România. În şedinţa de joi, Guvernul a decis că, începând din 1 iulie 2018, va fi interzisă introducerea pe piaţă a acestor pungi, iar de la 1 ianuarie 2019 comercializarea lor. 

Măsura a fost prevăzută într-un proiect de lege adoptat pentru modificarea și completarea Legii  nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

"Astfel, începând cu data de 1 iulie 2018, se interzice introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner, iar de la 1 ianuarie 2019 - se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner. Interdicția vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu și cele fără mâner", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Proiectul de act normativ transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire.

De asemenea, proiectul de act normativ stipulează că, începând cu data de 27 mai 2018, Ministerul Mediului raportează cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subțire atunci când furnizează către Comisia Europeană date privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Potrivit proiectului de lege, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin unitățile subordonate, precum și autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale va promova campanii de informare și educare a publicului și a operatorilor economici privind sistemele de returnare, colectare și valorificare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje care le sunt disponibile, contribuția lor la refolosirea, valorificarea și reciclarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piață, elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje şi impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subțire.

"Precizăm că, și în România, nivelul actual al consumului de pungi de transport din plastic creează cantități ridicate de deșeuri, care conduc la poluarea mediului și agravează problema deșeurilor abandonate inclusiv în corpurile de apă, amenințând biodiversitatea ecosistemelor acvatice", se mai arată în comunicatul Guvernului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
PLASTIC
Evident este un titlu manipulator! Da, mai jos cei care citesc cu atentie văd ca e vorba despre transpunerea în legislația națională a unei Directive europene! Vor fi plase din materiale biodegradabile! Perfect!
Postat 06 Octombrie 2017, 21:42 de TDS
deci ,nu doar lungimea ci si grosimea conteaza...!
...in acest caz, sa le ingroase manarele!
Postat 06 Octombrie 2017, 15:11 de carlos
În numele zeiței Gaya
.., ne vom căra cartofii de la piață în buzunar. Guvern de imbecili. Avem cele mai scumpe utilități din Europa, iar ei mor de grija pungilor de cumpărături.
Postat 05 Octombrie 2017, 23:41 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON