URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Septembrie 2014, 17:01

Gavrilă Ghilea: Ioan Mang şi PSD şantajează primarii ACL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Declaraţiile preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, care a anunţat miercuri că "foarte mulţi" consilieri locali şi primari de la alte partide vor trece la social-democraţi, au stârnit reacţii din partea Alianţei Creştin-Democrate. Liderul PDL, Gavrilă Ghilea, susţine că PSD şi Ioan Mang îi şantajează pe primarii altor partide în încercarea de a-i convinge să treacă la social-democraţi. 

Şantaj PSD?

Senatorul a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că adoptarea Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali reflectă disperarea PSD în faţa coagulării forţelor de dreapta sub culorile ACL şi a subliniat că PSD Bihor şi-a propus să-şi depăşească planul de racolare a aleşilor locali. 

"Au fost contactaţi mulţi primari şi şantajaţi cu bani şi proiecte, acest lucru demonstrând ambiţia preşedintelui Ioan Mang de a ieşi din anonimatul în care s-a complăcut doi ani la CJ Bihor. Lui i se potriveşte zicala "Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!"", a spus Ghilea, referindu-se la faptul că preşedintele PSD Bihor nu a fost schimbat din funcţia de vicepreşedinte al CJ Bihor după formarea alianţei între PNL şi PDL.

Pentru a-şi întări afirmaţiile referitoare la "şantajul" făcut de PSD-işti, Ghilea a redat o discuţie avută cu primarul comunei Săcădat, Aurel Popa. "Mi-a spus că este posibil să treacă la PSD deoarece nu mai rezistă presiunilor", a declarat democrat-liberalul, catalogând gesturile PSD-iştilor ca fiind infracţiuni. "Atunci când condiţionezi un ales local cu primirea aunumitor fonduri sau cu acceptarea unor proiecte, din punctul meu de vedere, este o faptă penală. Cred că domnul Mang mai bine s-ar ocupa de problemele judeţului şi nu să şantajeze aleşii PDL şi PNL", a spus acesta.

În privinţa zvonurilor legate de migratori, Gavrilă Ghilea a declarat că "numărul şi identitatea acestora sunt inexacte". "De exemplu, primarul de la Balc, nu se pune problema să plece din PDL", a spus PDL-istul.

Migratorii

Întrebat şi despre alte primării din judeţ, mai ales despre cele menţionate de Ioan Mang, Ghilea a confirmat că doi consilieri locali din Sârbi au migrat la PSD. "Acolo avem un viceprimar creştin, care aşa a considerat că este creştineşte să-şi păsărească partidul care l-a pus în această funcţie", a spus acesta. De asemenea, Ghilea a spus că a auzit că şi doi consilieri PDL din Holod pleacă la social-democraţi, respectiv a citit în presă că primarul din Borod, Sorin Sarca, şi-a fi depus actele pentru schimbarea partidului, alături de mai mulţi consilieri.

În privinţa migraţiilor, copreședintele ACL şi-a exprimat speranţa că, totuşi, acestea nu vor până la urmă semnificative. "Nutresc convingerea că cei mai mulţi aleşi locali, în special primari cu experienţa mai multor mandate, cum sunt majoritatea edililor PDL sau PNL, nu vor apleca urechea la cântecele de sirenă ale celor de la PSD", a spus liderul democrat-liberalilor.

În plus, Ghilea a anunţat că va discuta cu preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, pentru punerea în practică a majorităţilor ACL în consiliile locale din judeţ şi în Consiliul Judeţean. "Din punctul meu de vedere, cred că a venit momentul să punem în practică aceste majorităţi în consiliile locale, şi cele conduse de primari PSD, lucru perfect realizabil. De asemenea, aştept de la colegii PNL o reconsiderare a politicii de alocare bugetară spre primăriile bihorene conduse de edili PDL, văduvite ani la rândul de repartizarea unor sume pentru investiţii", a încheiat senatorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Perfidie
Primarul din Sacadat a fost ales prima data cind era membru PSD, Ghilea era tot in PSD (cu functie!) ,nu-i frumos sa-i acuzi pe altii de propriile slabiciuni !
Postat 12 Septembrie 2014, 07:43 de Bihorean
ghilea zmeul
ce ai facut 2 ani domnule ghilea ti-ai batut joc de oamenii din pdl si acum te dai9 mare smeu
Postat 11 Septembrie 2014, 22:47 de avrigeanu pacalit
Figo tradatorul, Beckham jovialul si Zorba grecul
in urma cu niste ani, parca tocmai pe vremea ce era vicepresedinte PSD si vice la consiliu judetean, si-a facut transferul catre PD. Si acuma urla pe holuri ptr. niste primari si consilieri de la stana ? :D Lasa-l si pe saracu Mang sa alerge dupa ei, sa mai aiba cu ce sa se mandreasca prin Bucale, niste "realizari" ale socialismului cu fatza umana.
Postat 11 Septembrie 2014, 20:03 de Crinuletz Pontescu
Vox populi
Da-te dreqului! Te-ai trezit tocmai tu, sa vorbesti! Voi ati fost mai buni? Mi-e sila de voi, te toti poponautii din politica hotiei banului public! Huo! Huo! Mars la kkt, semianalfabetule!
Postat 11 Septembrie 2014, 17:50 de elector
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON