URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2011, 18:39

ERA Shopping Park deschide Sprider în martie şi Mall în toamnă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
ERA Shopping Park Oradea, complex comercial axat pe conceptul de centru dedicat întregii familii, îşi continuă dezvoltarea: lucrările sunt în graficul de execuţie, confirmând deschiderea Mall-ului în toamna acestui an. În plus, dezvoltatorul a anunţat, marţi, şi deschiderea magazinului Sprider Stores în noul său format, pe o suprafaţă de 850 mp, programată pentru jumătatea lunii martie.

„Retailerii internaţionali îşi continuă expansiunea şi anul acesta, fiind însă extrem de selectivi în alegerea proiectelor. De când am reluat lucrările la Mall, traficul şi vânzările au crescut semnificativ în Galerie. Suntem în grafic cu lucrările pentru deschiderea Mall-ului în toamna aceasta, aflându-ne în negocieri avansate cu o serie de chiriaşi doriţi de orice centru comercial, pe care sperăm să îi putem anunţa curând", a declarat Graham Kilbane, CEO Omilos Group, dezvoltatorul ERA Shopping Park.

Deschiderea magazinului Sprider în apropierea locului de joacă Kangoroo Land şi a noii cafenele tradiţionale Madame Pondarosa fac parte din prima fază operaţională a Mall-ului. La finalizare, ERA Shopping Park va dispune de o suprafaţă închiriabilă de 62.500 mp, având ca ancore principale chiriaşi precum Carrefour, Bricostore, Altex, Mobexpert şi Cinema City. 110 magazine şi 2.000 de locuri de parcare vor completa oferta comercială.

„Noul magazin Sprider Stores va oferi o experienţă de cumpărături completă, având secţiuni speciale pentru femei, bărbaţi, copii, precum şi decoraţiuni interioare şi accesorii", a declarat Konstantinos Pipinelis, director general al Sprider Stores România.

„La finalizarea sa în 2012, promisiunea pe care ERA Shopping Park şi-o asumă în faţa orădenilor este de a deveni cea mai mare destinaţie de cumpărături din regiune, oferind preţuri atractive alături de o gamă diversificată de produse, servicii şi oferte atractive de petrecere a timpului liber", se arată într-un comunicat al dezvoltatorului Omilos Group.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON