URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2016, 10:47

EduFest, festivalul voluntariatului: Tinerii orădeni au făcut cunoştinţă cu zeci de ONG-uri (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcul 1 Decembrie a fost animat sâmbătă după-amiază de sute de tineri, dornici să descopere ofertele de practică şi voluntariat ale mai multor ONG-uri locale, în cadrul evenimentului intitulat EduFest.

Ideea organizării unei astfel de manifestări a apărut în luna mai a acestui an. "Dorinţa noastră a fost să aducem într-un spaţiu comun asociaţii de pe diferite domenii şi tineri dornici să înveţe şi să activeze în viaţa comunităţii", a declarat Teodora Chifor, coordonator EduBiz.

La târgul EduFest au fost prezente 24 de ONG-uri, din diferite domenii de activitate, între care AIESEC, Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea, Interact, Crucea Roşie Română, Caritas Eparhial Oradea, CoderDojo, Fundaţia Comunitară Oradea, Asociaţia Paşi Împreună etc.

Ceea ce organizaţiile participante au avut în comun a fost munca cu tinerii. "Aceste ONG-uri au avut posibilitatea de a se întâlni şi de a stabili colaborări, iar în acelaşi timp au avut ocazia să descopere foarte mulţi tineri interesaţi să facă voluntariat şi să înveţe lucruri noi. Ne-a surprins prezenţa a numeroşi tineri cu vârsta de 12-13 ani", a mai precizat Teodora Chifor.

EduFest a cuprins şi un treasure hunt, adică un concurs de comori, la care s-au înscris mai multe echipe, misiunea lor fiind de a descoperi anumite puncte (străzi, clădiri) din centrul oraşului. Premiul cel mare, constând în participarea la programul de dezvoltare personală EduBiz, a fost câştigat de echipa care a revenit la locaţia de start cel mai repede.

Feedback-ul din partea tinerilor a fost pozitiv, mai bine de o sută dintre cei ce au ajuns în parc arătându-se interesaţi de programul EduBiz.

EduBiz este o entitate axată pe dezvoltarea profesională a tinerilor. În cadrul programului, elevii şi studenţii înscrişi au posibilitatea de a participa la ateliere de cunoaştere şi dezvoltare personală, orientare în carieră şi management. De asemenea, EduBiz oferă tinerilor posibilitatea participării la stagii de practică în cadrul unor companii şi instituţii din Oradea, pe domeniul de interes preferat. EduBiz susţine investirea în tinerii de azi, profesioniştii de mâine!

EduFest a fost organizat de EduBiz, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Bihor şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON