URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2017, 15:01

Ediţia XXI a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, deschisă pentru ultima oară în Palatul Baroc (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A XXI-a ediţie a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor a debutat oficial marţi la prânz, printr-o scurtă ceremonie organizată într-una din sălile Palatului Baroc din Oradea, clădire care a găzduit, de altfel, toate festivităţile de deschidere a acestui eveniment. Următoarea ediţie va fi inaugurată în noul sediu al Muzeului, amenajat pe strada Armatei Române.

"După cei şase ani în care o virgulă nu s-a făcut, clădirea este gata. (...) Cred că anul viitor, în această perioadă, vom realiza o parte din evenimente dincolo", a declarat, marţi, la debutul Zilelor MŢC, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor. Potrivit acestuia, CJ Bihor urmează să lanseze licitaţia pentru mobilierul din noul sediu şi pentru mutarea propriu zisă.

Promisiunea mutării în scurt timp a fost confirmată şi de vicele Ioan Mang: "Îl asigur şi pe preasfinţitul episcop Böcskei László că îi vom îndeplini dorinţa de a elibera cât mai repede".

Totodată, inclusiv această ediţie a Zilelor MŢC se va ţine şi în clădirea de pe Armatei Române. "Noi debutăm azi aici, dar sfârşitul va fi în noul sediu", a declarat directorul MŢC, Aurel Chiriac, precizând rapid şi că vorbeşte doar de sfârşitul Zilelor MŢC, nu al instituţiei în sine. Joi, clădirea fostei Garnizoane va fi inaugurată cu cinci expoziţii temporare.

Punctul culminant al Zilelor MŢC va avea loc sâmbătă seară, când orădenii vor putea vizita gratuit toate expoziţiile, la Noaptea Muzeelor. Toate muzeele vor fi deschise între orele 19 şi 02. În plus, episcopul romano-catolic Böcskei László, prezent şi el la ceremonia de marţi, i-a anunţat pe orădeni că şi Palatul Baroc va fi deschis sâmbătă seară, iar toţi cei curioşi vor putea vizita o parte din fastuoasele săli ale clădirii.

Află programul detaliat al Zilelor MŢC din articolul:

Noile zile ale Muzeului: A XXI-a ediţie a Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor programează expoziţii, concerte şi... deschiderea parţială a noului sediu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON