URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2015, 22:34

Dieselgate: Ai softul problemă? Volkswagen ţi-ar putea înlocui maşina

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Volkswagen le-ar putea oferi o maşină nouă celor care au cumpărat unul dintre modelele cu dispozitive de trişare a testelor de poluare. Se pare că varianta este luată în calcul de companie, ai cărei reprezentanţi se află într-o mare dilemă: ce costă mai mult: lovitura de imagine sau înlocuirea maşinilor?

Potrivit Digi24.ro, ar fi vorba despre nu mai puţin de 11 milioane de Volkswagenuri! Maşini care nu sunt tocmai ieftine. Atât doar că şi "pata de pe blazon" costă bani, pe unele pieţe scandalul emisiilor fiind vizibile în cifrele de vânzări.

Potrivit Bloomberg, reprezentanţii la vârf ai companiei discută diferite strategii de curăţenie, dar cele eficiente costă mulţi bani. Pe lângă înlocuirea maşinilor afectate, se analizează totuşi soluţia modificărilor tehnice. Doar că şi acestea pot costa de la 20 de euro pe maşină, în cazul celor mai simple intervenţii, până la 10.000 de euro, ceea ce ar umfla teribil costurile pentru Volkswagen.

Producătorul ar putea decide să instaleze catalizatoare mai mari pe maşinile grupului echipate cu motoarele 1.2 TDI şi 1.6 TDI. Celelalte, care au motoare de 2 litri, vin deja cu un rezervor cu soluţie AdBlue care neutralizează emisiile de oxizi de azot. Fără softul care decuplează controlul emisiilor în condiţii reale de drum, şoferii ar trebui pur şi simplu să umple mai des acest rezervor cu substanţa respectivă. Rezolvarea problemei însă pică în spatele consumatorilor, iar Volkswagen nu îşi permite să-i mai supere. Trebuie găsită o soluţie satisfăcătoare pentru clienţi, fiindcă deja aceştia încep să evite Volkswagen. Deşi scandalul emisiilor abia a izbucnit, pe piaţa sud-coreeană vânzările au scăzut în septembrie cu 7,8%, arată Digi24.ro.

Soluţiile însă ar putea fi diferite de la o piaţă la alta. 7 octombrie este termenul limită la care Volkswagen trebuie să anunţe măsurile luate în Germania, dar o altă strategie poate fi aplicată în Statele Unite, de pildă, unde Volkswagen ar putea opta pentru soluţia scumpă de înlocuire a maşinilor tocmai pentru a nu îşi periclita şi mai tare cota de piaţă deja mică. 

În Europa au fost vândute 8 milioane de maşini cu probleme, iar o campanie scumpă de rechemări poate destabiliza puternic finanţele companiei. Noul director general a anunţat deja uriaşe de investiţii, subliniind că acestea vor fi dureroase, inclusiv cu schimbări în rândul salariaţilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON