URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2011, 13:51

Cum îşi fac orădenii locul de parcare: bat copaci în cuie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dorind să-şi rezerve locul de parcare din faţa casei, un orădean care locuieşte pe strada Tudor Vladimirescu şi-a pus un semn de parcare interzisă.

Deşi legal îşi poate închiria locul de parcare doar dacă plăteşte taxa aferentă către municipalitate, omul a ales cea mai nepotrivită metodă de a-şi proteja locul, bătând în cuie avertismentul "Nu parcaţi" pe un copac.

Tot e bine că n-a tăiat pomul, să-şi facă loc pentru maşină...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
VERDE IN FATA
Nu te lua de Vuscan! E la cimitir sa ii planga pe cei trei morti!
Postat 02 Ianuarie 2012, 15:16 de EU
vuscaniada cacanie
Asta-i subiect pentru verzi.VUSCANE unde esti mediocrule? Uite cum maltrateaza copacii si tu faci miting la Primarie ! Du-te ma si fa anchete nu dormi in fund ca iepurele.
Postat 08 Decembrie 2011, 22:54 de pintea voinicu
,,...bat copaci în cuie'' ????
Bihoreilor, asa-zisi ,,ziaristi'', se vede ca sunteti pupincuristii lui bolovan !
Postat 07 Decembrie 2011, 18:03 de .
PT. Ina
Da, ai dreptate vine Bolojan si o sa asfalteze pana sub geam .Are o problema omu, nu vede dacat parcari nu mai conteaza confortul omului in propria casa. Pentru el sunt mai importante niste masini decat familiile care locuiesc in propriile case. Cred ca ar trebui sa ii DONAM dragului nostru primar proprietatiile noastre acolo unde viseaza sa faca locuri de parcare. Apropo , chiar daca i le donam sa stiti ca tot noi platim actele de donatie. Oricum isi bate joc de noi si de proprietatile noastre.
Postat 07 Decembrie 2011, 10:32 de AAAAAAAAAAAAAAAA
lemne, cuie si betoane
CUIE....IN..... COPACI, repetati dupa mine CUIEEEE.... IIIIN.... COPACI, vezi, nu e greu!!!!
Postat 06 Decembrie 2011, 23:04 de anka
România
eu, posesor de maşinuţă, plătesc taxe şi impozite pentru dânsa, la primărie; APOI DIN BANII ĂIA AM PRETENŢIA SĂ POT PARCA ÎN FAŢA CASEI gratis, sau cel puţin să-mi rezerv un loc contra unei taxe modice, nu cât cere primăria! dar nu se poate: îmi fac ABONAMENT de parcare pt. Oradea, dar nu e valabil în centrul oraşului (parcările galbene), aş plăti loc de parcare în faţa casei, dar e tot galben şi nu se poate... şi nici cu 2 străzi mai departe de casă nu pot să-mi rezerv loc de parcare deoarece nu aparţin de asociaţia de proprietari la care au fost alocate locurile! votaţi bolovan, vă rog, că altfel vine altu care încă nu s-a \\"umplut\\"
Postat 06 Decembrie 2011, 19:20 de eu
Bat copaci in cuie?
Sau bat cuie in copaci? Sau bat copacii in cuie? Greu cu limba asta de lemn...
Postat 06 Decembrie 2011, 15:29 de Cipri
...
lasa ca i-l taie bolojan si i si asfalteaza pana sub geam...
Postat 06 Decembrie 2011, 14:44 de ina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON