URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Septembrie 2012, 17:04

Cu trei clasări pe podiul, Tengo Salonta şi-a consolidat locul secund în Campionatul Naţional de fotbal-tenis

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La etapa a VI-a Campionatului Naţional de Fotbal-tenis, desfăşurată în weekend, la Râmnicu Vâlcea, echipa CS Tengo Salonta s-a duelat cu CS Victory Cluj pentru şefia clasamentului, însă antrenorul Vasile Sorean nu a putut conta pe aportul unui jucător de bază, Acs Krisztian. Dacă la simplu şi triplu au ocupat locul II, la dublu salontanii s-au situat pe primul loc.

În proba de simplu, salontanii au obţinut locul II, Alex Sorean fiind învins în finală de către Florin Purice, liderul formaţiei clujene, Victory. Fostul campion mondial s-a impus la limită, scor 2-1, tânărul jucător salontan, campion mondial şi el la juniori, oferind o replică excelentă. A fost al doilea duel între cei doi jucători, care s-au mai întâlnit şi în finala turneului internaţional de la Hajduszoboszlo, victoria revenind şi atunci lui Purice, cu acelaşi scor.

La dublu, Georgel Bobiş a făcut pereche cu Paljanos Zoltan, reuşind să-şi ia revanşa în faţa clujenilor, pe care i-au învins cu 2-0. În proba de triplu, salontanii (Bobiş, Paljanos şi fraţii Alex şi Vasile Sorean) au pierdut cu 2-1 finala disputată în compania celor de la Victory.

În urma acestor rezultate, clujenii s-au distanţat la 4 puncte în fruntea clasamentului general şi vor evolua pe teren propriu în următoarea etapă programată pe 15 septembrie.

"Chiar dacă am obţinut doar un singur succes, pentru noi a fost un turneu util. Ne-am consolidat poziţia secundă în clasament şi sper să atingem vârful de formă în play-off, acolo unde va trebui să ne dovedim superioritatea faţă de Victory pentru a ne păstra titlul naţional. Felicitări organizatorilor turneului de la Vâlcea, partidele fiind găzduite de superba bază sportivă în aer liber de la Hidroelectrica", a declarat Vasile Sorean, conducătorul clubului salontan.

Campionatul de juniori se va încheia tot în cursul acestei luni, ultima etapă fiind programată pe 21-22 septembrie, la Alexandria. Întrecerea juvenilă este dominată de echipele salontane, Tengo I fiind lider în faţa formaţiilor Tengo III şi Tengo II.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON