URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2017, 17:05

Cu sau fără miros de porci? Dezbatere tensionată la Prefectură pe tema reautorizării fermei Nutripork din Ioşia (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 100 de orădeni participă, marţi după amiaza, la dezbaterea publică tema reautorizării fermei Nutripork din Ioşia ţinută în sala mare a Prefecturii.

Atmosfera este una tensionată, mai mulţi oameni vociferând la adresa firmei patronate de Iosif Pazuric şi a reprezentanţilor acestora, denunţând mirosul de la fermă şi cerând soluţii. Unii dintre participanţi s-au prezentat cu parcarte cu mesajul: "Oradea fără putoare".

Dezbaterea a început la ora 16. Moderatoare este Timea Mare, şef Serviciu Avize in cadrul APM Bihor.

Prima căreia a dat cuvântul a fost Gabriela Vicaş, reprezentat al firmei Acormed, care a făcut studiul care recomanda autorizarea. De la începutul prezentării făcute de Vicaş, oamenii au vociferat, spunând că nu vor poveşti, ci soluţii.

Lipseşte şefa APM Bihor, Olimpia Mintaş. Oamenii au întrebat de ea, întrucât este asociata lui Vicaş şi şi co-autoare a studiului Acormed. Reprezentanţii APM au răspuns însă că "nu este vorba despre Olimpia Mintaş aici", alta fiind tema dezbaterii.

În timpul prezentării studiului Acormed, Vicaş a recunoscut că perdeaua vegetală din jurul fermei "este insuficientă", iar oamenii au aplaudat, strigând că nici distanţa minimă de 1.000 de metri până la locuinţe nu este respectată.

A luat cuvântul şi viceprimarul de Oradea, Florin Birta, care e însoţit de deputatul liberal Florica Cherecheş, una dintre cele mai consecvente contestarare a autorizării fermei. Birta a prezentat o adresa pe care PMO a primit-o de la a Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, care spune că mirosul nu poate fi cuantificat şi că disonfortul depinde de sensibilitatea receptorilor. "Primăria Oradea nu susţine autorizarea acestei ferme", a spus Birta, care a criticat opinia ANPM cum că orădenii sunt... prea sensibili.

Mircea Gelu Budau, fost director DSVSA Bihor, este şi el prezent la dezbatere. "Dar de ce miroase? Aici este problema. Vă învârtiţi în jurul cozii. Dacă s-au făcut investiţii, de ce miroase?", a întrebat el reprezentanţii Acormed. Nu a primit, însă, un răspuns.

Dezbaterea este transmisă LIVE pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului Bihor. Transmisia poate fi urmărită mai jos:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Asezati-va linistiti la locurile voastre!
Jocurile sunt facute! Si anul asta Mosul a trecut pe la cine trebuia si a lasat darul.
Postat 29 Noiembrie 2017, 10:25 de pinonel
APM + DSP =CORUPTIE
APM + DSP =CORUPTIE
Postat 29 Noiembrie 2017, 09:03 de jules
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON