URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2015, 14:11

Csomortanyi, despre refuzul unui lider PPMT de a vorbi româneşte: "Nu a vrut nimeni să jignească pe nimeni!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"A fost un episod pe care îi regretăm", a declarat vineri, liderul PPMT Oradea, Csomortanyi Istvan, cu privire la incidentul provocat luni, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele PPMT pe zona Partium, Nagy Joszef Barna. După ce a criticat UDMR vreme de 10 minute exclusiv în limba maghiară, Nagy a refuzat să traducă jurnaliştilor de limbă română cele declarate pentru a putea fi citat, delegând această responsabilitate unui angajat al lui Laszlo Tokes, împreună cu care susţinuse conferinţa de presă.

"Pot să spun sincer că (n.r. - Nagy Jozsef Barna) nu a vrut să jignească pe nimeni", a declarat Csormotanyi vineri. Liderul PPMT Oradea a susţinut că Nagy a refuzat să vorbească în limba română pentru că nu o stăpâneşte şi s-a temut că va fi citat cu greşeli de exprimare. "Am avut foarte multe cazuri în care colegi care, din diferite motive, nu stăpânesc aşa bine limba română, au fost batjocoriţi că nu s-au exprimat corect. Jurnaliştii au expus expresiile folosite de ei între ghilimele sau cu tot felul de comentarii ironice. De aceea la conferinţa respectivă colegul nostru a cerut să fie traduse cele spune de el de către responsabilul cu presa", a explicat Csomortanyi.

Liderul PPMT a spus că în urma incidentului Nagy Jozsef Barna a fost "batjocorit" pe blogul www.bihorel.ro. "Articolul a fost compus într-un mod care ne-ar fi permis să mergem în faţa judecătorului, dar asta nu ar soluţiona nimic, deci nu vom face acest lucru", a declarat PPMT-istul.

Csomortany Istvan a legat incidentul din cadrul conferinţei de presă de luni de o întâmplare petrecută în cursul acestei săptămâni, încercând astfel să paseze presei responsabilitatea acutizării discursului naţionalist. "Cred că există o legătură între ce s-a scris în presă şi ce s-a întâmplat la spitalul de copii în această săptămână. Părintele unei fetiţe de patru ani a fost somat să nu mai vorbească în limba maghiară fiicei sale în clădirea spitalului, pentru că nu suntem în Ungaria", a afirmat liderul PPMT Oradea.

PPMT-istul a precizat că incidentul a fost reclamat conducerii spitalului, care face în acest moment cercetări pentru lămurirea situaţiei. În acest context, Csomortany a făcut un apel către jurnalişti să trateze cu mai multă delicateţe subiecte care pot inflama spiritele. "Am rugămintea către presă să încerce să transmită mesajele principale ale conferinţelor de presă şi să calmeze spiritele în loc să tensioneze relaţiile dintre comunităţi pentru că putem ajunge la astfel de cazuri", a spus liderul pepemetist.

Pe de altă parte, tot vineri Csomortanyi Istvan a mai declanşat un atac la UDMR arătând că parlamentari ai acestei formaţiuni, precum Rozalia Biro, Tanczos Barna şi Verestoy Attila, au votat împotriva ridicării imunităţii parlamentare a senatorului PSD Dan Şova. PPMT-istul a pus votul parlamentarilor UDMR favorabil lui Şova în relaţie cu cel dat de PSD pentru a-l scăpa de justiţie pe fostul ministru Laszlo Borbely.

Citeşte pe această temă articolul: "Scandal: PPMT-istul Nagy Jozsef Barna a refuzat să vorbească româneşte, jignind jurnaliştii la o conferinţă de presă"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
A vrut dar era prea prost ca să înţeleagă textul de tradus !!!
Chiar nu înţeleg de ce merg jurnaliştii după cum anunţă fiecare cimpanzeu câte o conferinţă de presă ... de parcă i-ar alege cineva la un moment dat pe toţi cei care manifestă handicapuri mentale în locul tâlharilor de acum !!!
Postat 28 Martie 2015, 17:22 de WinDos
intrebare pt liderii PPMT
d-le Csomortanyi Istvan te rog sa ne raspunzi la o singura intrebare: care este tara in care atat dumneata cat si colegul dumitale v-ati nascut si va asigurat o educatie si o dezvoltare profesionala? Tara care merita respectul dumneavoastra si prin cunoasterea limbii ei oficiale. multumesc anticipat de raspuns
Postat 27 Martie 2015, 14:49 de florin123
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON