URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 August 2010, 12:35

Consiliul Local vrea să oblige magazinele să pună scrumiere la intrare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii locali se întrunesc luni de la ora 14 în cadrul unei şedinţe ordinare care va avea loc în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei. Pe lista de dezbateri a şedinţei de luni se numără, printre cele 59 de proiecte de hotărâri de Consiliul Local, obligarea societăţilor comerciale, a instituţiilor publice şi a persoanelor fizice autorizate de a-şi amplasa la intrarea în unitate o scrumieră de exterior. Propunerea aparţine Poliţiei Comunitare şi va fi introdusă în Regulamentul privind serviciile publice, parcurile şi zonele verzi, ca o măsură de prevenire a apariţiei mizeriei pe străzile orădene.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai numără propunerea privind transferul cinematografului "Transilvania" din administrarea Administraţiei Imobiliare Oradea în cea a Consiliului Judeţean pentru o perioadă de zece ani. Sala din Piaţa Ferdinand nr. 2 va fi folosită de Teatrul de Stat Oradea ca şi "Sală Studio". În schimbul preluării imobilului, CJ se obligă ca în cel mult un an să demareze lucrări de investiţii, reparaţii capitale, modernizare şi reabilitare pentru a aduce sala în stare de funcţionare.

Tot în cadrul întâlnirii de luni, consilierii locali vor aproba studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico economici ai proiectului "Centru de cercetare mecatronică a siguranţei transportului în comun de călători". Proiectul este iniţiat de către OTL în colaborare cu Direcţia de Dezvoltare Durabilă a municipalităţii şi are ca scop implementarea unui sistem de mentenanţă predictivă a sistemului de transport cu tramvaie, în scopul creşterii fiabilităţii şi siguranţei în transport.

Pentru aceasta, în curtea depoului din strada Atelierelor va fi contruită o hală în cadrul căreia se vor face cercetări privind nivelul de zgomot produs de tramvaie, influenţa vibraţiilor asupra acestora şi multe altele. Proiectul va fi supus spre aprobare pentru atragerea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind creşterea competivităţii economice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON