URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iulie 2010, 18:48

Consiliul Local a desfiinţat Spitalul TBC şi a aprobat reduceri de posturi în instituţiile subordonate

Consiliul Local a desfiinţat Spitalul TBC şi a aprobat reduceri de posturi în instituţiile subordonate Spitalul de Pneumoftiziologie a fost "asorbit" de cel Municipal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii orădeni au hotărât cu unanimitate de voturi în şedinţa extraordinară de joi desfiinţarea Spitalului de Pneumoftiziologie şi reorganizarea acestuia în secţii ale Spitalului Clinic Municipal "Gavril Curteanu". Proiectul a fost adoptat în ciuda opoziţiei consilierilor PDL, care s-au abţinut de la vot.

Medic de profesie, democat-liberalul Nicuşor Lepădau s-a pronunţat împotriva unificării pe considerentul că municipalitatea nu a estimat posibilele efecte. "Comasarea cu infecţioasele (n.r. secţie în cadrul Spitalului TBC) este foarte greu de făcut şi până nu ştim ce se întâmplă nu putem vota", a spus Lepădatu.

Absorbţia Spitalului de Pneumoftiziologie în cadrul Spitalului "Gavril Curteanu" face parte din planul de unificare a celor patru spitale orădene preluate de municipalitate luna trecută de la Ministerul Sănătăţii şi are ca scop reducerea cheltuielilor de funcţionare şi îmbunătăţirea bazei tehnice prin integrarea serviciilor existente.

Fără director

Tot în şedinţa de joi, consilierii locali au aprobat noua organigramă a Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) prin reducerea postului de director şi transformarea lui în şef serviciu începând cu data de 1 august. Măsura a fost luată în pregătirea integrării serviciului în cadrul Primăriei şi are la bază normativele impuse de Guvern care alocă un funcţionar SPCLEP la o populaţie de 50.000 lei.

Eliminarea postului de conducere s-a făcut în ciuda opoziţiei directorului Gheorghe Seica şi a abţinerii de la vot a grupului PDL. "Desfiinţarea unor posturi de conducere nu este fundamentată juridic. Colegul de la Serviciul Personal din Primărie spune că se taie postul de director pentru că 50% din atribuţiunile postului dispar, ceea ce nu este adevărat. Noi tocmai pregătim implementarea cărţii electronice de identitate, aşa că volumul de activitate nu se diminuează", a spus Seica.

Argumentele invocate de director nu au rezistat însă în faţa promotorilor materialului, care au insistat cu privire la necesitarea reducerii de la 33 la 32 a numărului de posturi. "Domnul Seica are o problemă personală, îi e teamă că îşi va pierde locul de muncă. Îl asigur că îşi va păstra funcţia de conducere şi apoi, lucrând în această zonă, ştie că omul nu se cunună cu funcţia, ci cu soţia", a spus consilierul local Octavian Dan.

Se reduce!

La fel ca SPCLEP vor opera reduceri de personal începând de luna viitoare Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO) şi Regia Autonomă a Pieţelor Agrement şi Salubritate (RAPAS). ASCO va renunţa la 100 din cele 175 de posturi vacante de îngrijitori ai persoanelor cu handicap şi va reduce două posturi de la Centrul de Îngrijire de Zi, un post de administrator şi unul de educator. Grupul PDL s-a opus şi la această propunere.

"Să păstrezi pentru 15 persoane un contabil şi un contabil şef şi să plece în schimb un educator şi un administrator îmi pare total nelalocul lui", a acuzat consilierul local Dorin Corcheş. În replică, Zita Koncsek, directorul ASCO, a spus că reducerile sunt pe deplin justificate. "Am renunţat la bucătăria proprie şi asigurăm hrana tinerilor prin catering. Am făcut astfel o economie pe copil de la 10 la 7 milioane lei pe lună, iar postul de administrator nu se mai justifică. În ceea ce îl priveşte pe educator, acesta are referate cu privire la modul defectuos în care se achită de sarcini", a spus Koncsek.

Directoarea a mai precizat că "deşi Centrul de zi are contabil şef, acesta este detaşat la Clubul Sportiv Municipal de un an şi jumătate, iar economistul rămas va prelua şi atribuţiunile administratorului".

Tot începând cu 1 august va face reduceri de personal şi RAPAS. Organigrama regiei a fost redusă cu 23 de posturi pentru a se încadra în alocaţii bugetare. Regia va număra în continuare 230 de posturi din care 3 de conducere şi 227 de execuţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
delirum tremens
daca seica,la oradea,implementeaza cartile de identitate in format electronic,atunci directorul inep bucuresti,ce mai face?ghita, cauta-i ma pe filip si pe groza ca ei te-au facut din cauaci director si spune-le sa te numeasca sef pe tara peste buletine,ca tu te pricepi la implementarile de cip-uri,de la cai.
Postat 16 Iulie 2010, 09:11 de directorul inep
directoras=sef serviciu
director = sef serviciu (si in multii, oioioioi), si fac ceva ?? NUUU
Postat 16 Iulie 2010, 06:27 de TBC
hmmm
ei... bine zice consilierul ...doar nu s-a insurat cu functia de DIRECTOR .... desi pana la urma tot bine pica ... si e dat afara altul mai mic in functie..din pacate ... asa e mereu ... directorii sunt schimbati in sef serviciu si e dat afara un referent .... hmmmmm ....cate nedreptate in tara noastra.
Postat 15 Iulie 2010, 20:14 de seica
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON