URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2016, 14:56

Cinema Cortina recomandă: Super Party la birou şi Demonul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CINEMA CORTINA 2-8 decembrie

RECOMANDĂRI

Super Party la birou

În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client mai neconvenţional şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară. Cea mai nebună comedie de sărbători, "Super party la birou" ajunge în premieră în decembrie în cinematografele din toată ţara. Un film distribuit de Freeman Entertainment.

Regia: Will Speck, Josh Gordon

Distribuţia: Jennifer Aniston, Jason Bateman, Olivia Munn

Demonul

Deşi e ţintuit într-un scaun cu rotile, dr. Seth Ember este un Încarnat înzestrat cu abilitatea excepţională şi extrem de rară de a pătrunde în mintea celui posedat pentru a-i exorciza demonii din interior spre exterior. Când Vaticanul îi solicită ajutorul pentru a-l exorciza pe un băieţel chinuit de duhuri malefice, Ember descoperă cu stupoare că în interiorul băieţelului se află acelaşi spirit malefic care s-a făcut vinovat de moartea soţiei şi fiului său. Ember încearcă cu disperare să distrugă demonul înainte de a-l omorî pe băiat şi a-şi dezlănţui teroarea.

Regia: Brad Peyton

Distribuţia: Aaron Eckhart, Carice van Houten, David Mazouz

PROGRAM

Super Party la birou avanpremieră, miercuri, joi 20.30

Demonul avanpremieră, miercuri, joi 20

Marea bulgăreală 3D, dublat, premieră, vineri, luni-joi 17.45; sâmbătă, duminică 11.30, 17.45

Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase 3D, premieră, vineri-joi 16.20, 19.30, 21.30

Aliatul premieră, vineri-joi 12.15, 19.05, 20

Viktoria vineri-joi 14.40, 22.30

Vaiana 3D, dublat, vineri, luni-joi 18.15; sâmbătă, duminică 11, 18.15

Bad Santa: Aventura continuă, vineri, luni-joi 13, 21.30; sâmbătă, duminică 11.05, 13, 21.30

Animale fantastice şi unde le poţi găsi 3D, vineri-joi 13.15, 13.45, 20.30

Animale de noapte, vineri-joi 17.40

Intrusul vineri-joi 17.10

Florence vineri-joi 14.55

The Arrival vineri-marţi 13.15, 18.10, 20.30, 22.50; miercuri, joi 13.15, 18.10, 22.50

Doctor Strange 3D, vineri-joi 23.05

Trolii 3D, dublat, vineri-joi 15.50

Fără armă în linia întâi, vineri, luni-joi 15.35; sâmbătă, duminică 10.40, 15.35

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5756 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON