URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2015, 15:19

Chevron renunţă la exploatarea gazelor de şist în România!

Chevron renunţă la exploatarea gazelor de şist în România! foto: rtv.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania Chevron renunţă la explorarea gazelor de şist din România, la mai puţin de o lună după ce a renunţat la explorarea din Polonia. Anunţul a fost făcut public vineri, de Wall Street Journal, care menţionează că „este un pas înapoi pentru industria gazului de șist care tocmai se năștea în Europa”, şi confirmat sâmbătă de oficialii companiei.

Aceştia au precizat sâmbătă pentru Digi24.ro, că nu se mai rentează să investească în ţara noastră.

 „În 2014, Chevron România a finalizat activitățile de explorare a concesiunii Bârlad, precum și un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenția de a renunța la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015. Aceasta este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunități de investiție din portofoliul global al Chevron", arată un comunicat transmis televiziunii.

Legat de lucrările de cercetare făcute, aceştia au precizat că "Rezultatele lucrărilor din România vor fi predate ANRM și vor rămâne în custodia statului".

"Confidențialitatea informațiilor de acest gen este menținută în conformitate cu legislația din România. Chevron nu comentează și nu dezvăluie cifre de business”, arată comunicatul.

În Polonia, compania a renunţat la activităţi "întrucât oportunităţile oferite de acestea sunt mai mici decât alte oportunităţi din portofoliul global al grupului".

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declarat în noiembrie anul trecut că se pare că România nu are gaze de şist, în pofida eforturilor de a fi descoperite. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat în ianuarie că, în privinţa gazelor de şist, deja are impresia că „problema se rezolvă de la sine, datorită scăderii preţului hidrocarburilor, în esenţă a petrolului".

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, Chevron a finalizat în iulie 2014 activităţile de explorare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri.

Compania americană deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş - Băceşti, Popeni - Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania a mai obţinut anul trecut şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti, arată agenţia de ştiri Mediafax.

După ce Chevron a obţinut, în octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor. De altfel, în toată ţara au avut loc manifestări împotriva exploatărilor de gaze de şist.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON