URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
21 Decembrie 2010, 14:04

Ultimul ajutor: Viaţă de dincolo de moarte

Ultimul ajutor: Viaţă de dincolo de moarte STRĂINII GEMENI. Ana Petri (stânga) a intrat în stare moarte cerebrală marţea trecută, la Spitalul Judeţean, după o subită şi puternică hemoragie cerebrală. Moartea ei i-a dat compozitorului Dan Pârvu (dreapta), cel căruia i-a fost transplantat unul din rinichii femeii, şansa la o viaţă normală. Medicii spun că între cei doi a existat o compatibilitate de 100%, de parcă ar fi fost gemeni
Ultimul ajutor: Viaţă de dincolo de moarte MAMI E LA ÎNGERI. Moartea Anei Petri a lăsat în urmă un soţ distrus de durere şi o fiică de aproape 9 ani, care încă nu înţelege de ce mami nu mai este. La serbarea de Crăciun, tatăl a îmbărbătat-o, iar fetiţa i-a răspuns înduioşător: "Mami mă vede bine din Cer, că nu-i stă nimeni în faţă..."
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Femeia de 45 de ani a intrat în moarte cerebrală şi şansele să-şi revină erau nule. Soţul şi-a dat seama, însă, că moartea ei ar putea salva mai mulţi oameni, aşa că, la rugămintea medicilor de la Spitalul Judeţean, şi-a dat acceptul pentru prelevarea de organe.

Undeva în ţară, trei bolnavi de pe listele de aşteptare pentru transplanturi sperau într-o minune. Unul din cei pentru care ea s-a produs este Dan Pârvu, autorul coloanei sonore a filmului recent premiat cu Emmy, "Lumea văzută de Ion B.", şi care de 26 de ani duce o boală grea, care i-a măcinat rinichii. Lui i-a dat orădeanca un Crăciun plin de speranţă, medicii din Oradea şi Cluj, care au realizat transplantul, fiind uimiţi să vadă cum un rinichi prelevat de la ea s-a potrivit perfect bărbatului. În premieră pentru medicina din România, ţesuturile celor două persoane au fost compatibile 100%, ca şi cum ar fi fost gemeni, deşi nu s-au cunoscut niciodată. Se-ntâmplă doar o dată la 16 milioane de cazuri!

Dincolo de aceasta, BIHOREANUL vă prezintă drama pe care a trăit-o femeia, despre care toţi cei care-au cunoscut-o spun că era o fiinţă cu totul specială.

Lovită din senin

07 Petri Ladislau.jpgPe 9 decembrie, Ana Petri a ieşit mai repede de la croitoria unde lucra pentru a-şi duce mama la un control medical. "Am vorbit cu ea la telefon, mi-a spus că o duce pe soacră la un control, fiindcă nu mai putea vorbi şi nu-şi controla muşchii. Seara s-au întors împreună acasă, apoi soţia a mers să cumpere medicamente. Când a revenit, s-a întins un pic pe pat, pentru că o durea capul violent şi îi era greaţă", povesteşte soţul femeii, Ladislau Petri.

După câteva minute, stând în bucătărie cu fetiţa lor, botezată Anna, Ladislau şi-a auzit soţia păşind cu greu pe hol. "Îi tremura piciorul drept şi am sărit s-o prind", îşi aminteşte bărbatul cu lacrimi în ochi. Imediat, femeii a început să-i tremure şi mâna dreaptă şi a leşinat. "Am chemat SMURD-ul, care a venit imediat, dar pe când am ajuns la Spitalul Judeţean era deja în comă profundă cu hemoragie cerebrală". Medicii i-au spus că soţia lui era într-o stare foarte gravă. "Mi-au spus că e nevoie de un miracol".

Dublă dramă

Drama familiei a fost cu atât mai mare cu cât, după ce femeia a ajuns pe patul de spital, s-a agravat şi boala mamei ei, care a făcut şi ea un accident vascular cerebral, fiind internată la Spitalul de Neuropsihiatrie.

În acelaşi timp, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, Ana se lupta cu moartea. După şase zile, marţea trecută, medicii nu i-au mai dat nicio şansă şi au declarat-o în stare de moarte cerebrală. "Mi-au spus că a avut o malformaţie pe una din arterele creierului, care a cauzat o hemoragie internă puternică. Noi nu ştiam, pentru că Ana părea sănătoasă, în tinereţe jucase mult ping-pong, şi nu avea dureri de cap decât rar, ca toţi oamenii", povesteşte Ladislau. "Medicii mi-au spus că din cauza malformaţiei, hemoragia se putea întâmpla şi acum 10 ani sau peste 10 ani", adaugă el.

După declararea morţii cerebrale a soţiei, Ladislau a fost întrebat de conducerea spitalului dacă e de acord să-i doneze o parte din organe. "Am vorbit cu doamna doctor Carmen Pantiş şi am semnat imediat. Toată viaţa, Anei i-a plăcut să ajute, cu orice putea. Pe colege, pe vecine, pe oricine. Am hotărât să mai fie de ajutor, pentru ultima oară", spune cu lacrimi în ochi soţul acum văduv. "Oricum, sufletul ei e altceva decât materie. Precis din cer se bucură că am procedat aşa".

Le-a dat viaţă

Medicii orădeni au trecut la recoltarea ficatului, trimis pentru un transplant la Bucureşti, şi a rinichilor, care au ajuns la Cluj. Unul dintre rinichi i-a fost transplantat compozitorului Dan Pârvu, în vârstă de 42 de ani, cel care a creat coloana sonoră a filmului "Lumea văzută de Ion B.", premiat anul acesta cu Emmy. Artistul avea un rinichi transplantat de la mama sa în urmă cu 12 ani, dar îi era urgent un nou transplant, pentru a nu fi trecut pe dializă.

Corpul primitorului s-a dovedit a accepta total rinichiul primit. "Acest tip de transplant este o premieră atât în Oradea, cât şi în România. Practic, este ca şi cum cei doi ar fi fraţi gemeni", spune dr. Carmen Pantiş, managerul Spitalului Judeţean. Statisticile din întreaga lume arată că o astfel de potrivire se poate ivi o dată la 16 milioane de cazuri.

Un scaun e liber...

Vinerea trecută, mama Anei a telefonat din spital, cerând să fie dusă la înmormântarea fiicei sale. "A avut puterea să vină la înmormântare şi acum este acasă", povesteşte Ladislau Petri. Omului i-a fost teribil de greu, dar a hotărât să-i explice fetiţei, în vârstă de aproape 9 ani, ce s-a întâmplat cu mama. Altfel, spune bărbatul, copila l-ar fi blamat că a minţit-o. Şi-a adunat toate puterile s-o aline pe Anna, dar recunoaşte că îi este foarte greu, mai ales când rămân singuri şi în casă se lasă liniştea. "Stăm la masă şi o văd că se uită la scaunul unde stătea mama, şi vede că pe masă nu e nicio farfurie", se confesează Ladislau.

Săptămâna trecută, micuţa Anna a avut serbare la şcoală. "Am dus-o fiindcă s-a pregătit mult pentru ea, şi i-am spus că trebuie să fim puternici. Ea a spus că mama o vede mai bine de acolo din cer, că nu stă nimeni în faţa ei", povesteşte bărbatul, stăpânit acum de o altă temere. "Doctorii mi-au spus că malformaţia asta se poate moşteni, aşa că o voi duce pe fetiţă la control, să nu cumva să i se întâmple ceva", şi-a promis părintele.

Încearcă să treacă peste şocul pierderii soţiei, dar îi dau lacrimile când se gândeşte la fetiţă, a cărei zi de naştere este pe 24 decembrie, în Ajun de Crăciun. Va trebui să-i spună din nou de ce mami nu vine să-i aducă un cadou...


NR. 1 ÎN TRANSPLANTURI
Dramele care renasc viaţa

07 Carmen Pantis.jpgPotrivit doctorului Carmen Pantiş (foto), managerul Spitalului Judeţean şi totodată coordonatorul programului de transplant în Bihor, Oradea este pe primul loc în ţară în privinţa donării de organe. Ea este medicul care are greaua misiune de a le vorbi aparţinătorilor potenţialilor donatori şi de a-i convinge să-şi dea acceptul ca organele rudelor decedate să fie oferite altor bolnavi.

"Anul acesta am făcut 17 prelevări de organe la Oradea", spune dr. Pantiş. Numărul e în creştere faţă de anul trecut, când au fost 13 operaţii de acest gen, sau faţă de 2008, când s-au înregistrat doar 7. Pantiş spune că a crescut şi gradul de acceptare ca aparţinătorii să doneze organele rudelor decedate, la 70%.

Până acum la Spitalul Judeţean, singurul din Oradea unde se fac asemenea operaţii, s-au făcut prelevări de cornee, ficat, rinichi, inimă, piele, ţesuturi osoase, ligamente, tendoane şi, în premieră în acest an, de pancreas. Cea mai tânără donatoare din Bihor a fost o fetiţă de 10 ani, iar cel mai în vârstă un bărbat de 65 de ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Doamne iarta-i pe toti !
Bunul Dumnezeu sa o ierte si sa ne ierte si pe noi ! Fetita e cuminte si frumoasa si va trece peste toate.
Postat 21 Decembrie 2010, 20:43 de medas
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON