URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
24 Decembrie 2010, 14:46

Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO)

Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun (FOTO) Ioan Roman şi Ioan Mang: Fapta bună împreună, de Crăciun
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
"Nu vreau să vă ţin eu predici, şi nici aceşti doi domni parlamentari să vă ţină discursuri!". Aşa s-a adresat, vineri, preotul Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial, celor aproximativ 150 de vârstnici şi săraci ai oraşului cărora, împreună cu deputatul Ioan Roman şi cu senatorul Ioan Mang, voluntarii organizaţiei le-au oferit un prânz de Crăciun, la cantina Universităţii.

Încadrat de cei doi parlamentari, care într-adevăr nu au ţinut discursuri şi nu au făcut nici cea mai mică aluzie la politică, părintele Olimpiu Todorean a amintit că "se fac fapte creştineşti nu numai de sărbători, ci în fiecare zi a anului".

Preotul a încercat să-i îmbărbăteze pe oamenii prezenţi la masă, apelând la parabole. "Fiecare dintre noi este mai sărac sau mai bogat decât alţii. Cei de aici suntem săraci, mai săraci decât unii din societate, dar suntem mai bogaţi, de pildă, decât cei din spitale. Chem pe fiecare dintre noi să mulţumim în gând celor care ne-au ajutat să fim acum aici, dar fiecare trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne dea puterea de a-i ajuta pe alţii", a spus părintele Todorean.

Cei 150 de bătrâni şi săraci ai oraşului care s-au putut bucura de masa de Crăciun prin grija Asociaţiei Caritas Eparhial şi a lui Ioan Roman şi Ioan Mang au fost invitaţi pe baza recomandărilor făcute de Asociaţia Social-Comunitară Oradea, structura municipalităţii care se ocupă cu asistenţa socială în oraş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
”Epoca portocalie”. Ep. ”Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie, ...” - Mihai Eminescu
1. Ca România să devină ceea ce trebuia să fie de multe decenii: Elveţia din Estul Europei! 2. Ca la asemenea mese ale sărăciților României, să se aşeze doar ”săraci” ca: Filip, Blaga, Kiss, Seremi, Tokes ş.a. Cu invitaţii speciali: ”BUBA” & Co; PS ”Dragi” tovarăşi de la guvernare: De ce atâta sărăcie şi criză economică în România, de când sunteţi la ”butoane”? Tot ...Nea Nicu/Nelu or fi de vină?
Postat 27 Decembrie 2010, 15:59 de stefan
trage aer in piept
si adulmeca GAZELE ECOLOGICE CURAJ!
Postat 27 Decembrie 2010, 14:27 de @BOGDAN
@anca
anca tu ai suflet? iti dau eu raspunsul,NU AI! tu esti o dobitoaca!
Postat 27 Decembrie 2010, 12:51 de bogdan
asa da....
"Cei 150 de bătrâni şi săraci ai oraşului care s-au putut bucura de masa de Crăciun prin grija Asociaţiei Caritas Eparhial şi a lui Ioan Roman şi Ioan Mang " saracai in venituri dar nu si in VOTURI si in plus se paractica acum o moda NOUA: AZILUL de batrani in schimbul PROPRIETATII, orice face MANG fara interes personal nu face NIMIC, saraci sunt si copii din ORFELINATE care din pacate nu au propretati, frumos!
Postat 27 Decembrie 2010, 09:57 de bravooo
suntem santajati POLITIC :)) este LEGAL?
Circumscripþiile locale ale UDMR Bihor se pregãtesc de sãrbãtori. În fiecare cartier din Oradea, atît de Crãciun, cît ºi de Revelion, liderii UDMR organizeazã programe speciale la care vor putea participa copiii ºi adulþii. De sãrbãtori, primii care s-au gîndit sã facã o bucurie celor mici au fost liderii circumscripþiei din zona Rogerius. În perioada 1 - 10 decembrie, la sediul organizaþiei, nu mai puþin de 500 de copii au venit fie sã schimbe jucãrii vechi, dar în stare perfectã de folosinþã,pentru altele noi, fie pur ºi simplu sã doneze jucãrii pentru alþi copii. Cei care au donat jucãrii s-au înscris ºi la tombola organizatã de circumscripþia din Rogerius. Marele premiu a fost un urs din pluº. Mulþi dintre cîstigãtorii tombolei au intrat ieri în posesia premiilor, la sediul UDMR. Jucãriile colectate de UDMR vor fi donate copiilor începînd chiar din acest sfîrsit de sãptãmînã. Astfel, sîmbãtã, de la ora 11:00, la Biserica Catolicã de lîngã Liceul „Ady Endre”, UDMR va oferi cadouri copiilor de la Asociaþia „Credinþã ºi Luminã”, iar luni va fi rîndul micuþilor de la Asociaþia Copiilor cu Sindrom Down. Jucãriile rãmase vor fi împãrtite copiilor institutionalizati în centrul de la Sîniob. Circumscriptia din zona Ioºia are si ea un program stabilit pentru aceastã perioadã a anului. În 16 decembrie, de la ora 10:00, la sediul din strada Cazaban nr. 51, va avea loc un concurs de poezii pentru copiii din clasele I-IV. În 23 decembrie, tot la sediul circumscripþiei, de la ora 10:00, copiii sînt invitaþi la un spectacol de Crãciun, iar în 25 decembrie, tot aici, se vor organiza activitãti pentru adulti. Tot adulþii sînt invitati si în seara de 31 decembrie la o petrecere de Revelion. În Velenta, UDMR a început deja acþiunile dedicate sãrbãtorilor de iarnã. În 3 decembrie a avut loc un spectacol de Mos Nicolae, unde au fost oferite copiilor peste 200 de pachete. Pentru Noaptea de Revelion, UDMR pregãteste aici o petrecere la care vor participa peste 150 de persoane.
Postat 26 Decembrie 2010, 13:46 de cetateanul roman
suntem santajati POLITIC :)) este LEGAL?
Pentru că sărbătorile de iarnă trebuie să fie o încântare pentru toţi copiii, reprezentaenţii Partidului Naţional Liberal, filiala Oradea, au vorbit cu Moş Crăciun şi au decis ca, împreună, să le facă o vizită copiilor internaţi la Spitalul Municipal Gavril Curteanu. Acţiunea face parte dintr-un program mai larg al liberalilor, un program prin intermediul căruia, aceştia îşi propun să aducă o lumină în ochii persoanelor pentru care aceste sărbători nu vin la un moment tocmai potrivit.Astfel, în cadrul acestor acţiuni, PNL va fi prezent marţi, 21.12.2010, la ora 11:00 la Spitalul Municipal Gavril Curteanu, împreună cu Moş Crăciun, pentru a oferi un program artistic şi cadouri copiilor din compartimentul de onco-hematologie pediatrică.
Postat 26 Decembrie 2010, 13:45 de cetateanul roman
suntem santajati POLITIC :)) este LEGAL?
Nevoiaşii au primit daruri de Crăciun Apropierea Crăciunului a fost prilej pentru angajaţii cabinetului parlamentar al deputatului Ştefan Seremi de a aduce bucurie în câteva familii nevoiaşe. La fel ca-n fiecare an, cabinetul deputatului Ştefan Seremi, prin intermediul şefei sale de cabinet, Minodora Breje, a pregătit pachete pentru familii nevoiaşe din Colegiul Uninominal nr. 5, precum şi din colegiile 7, 8 şi 9 din municipiul Oradea. Astfel, marţi şi miercuri, nu mai puţin de 50 de pachete au fost dăruite celor 20 de familii cu stare materială precară. Fiecare pachet a conţinut alimente de bază dulciuri, fructe şi haine. „Cei care au primit aceste daruri din partea noastră reprezintă cu adevărat cazuri sociale. În prag de sărbători, trebuie să fim alături de cei care sunt în dificultate, pentru a le aduce un dram de fericire”, spune şefa cabinetului parlamentar, Minodora Breje. „Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să vă aducă multă linişte în suflet, sănătate, bucurii şi împlinirea credinţei în bine. Minunatele nopţi ale Crăciunului, colindelor şi datinilor strămoşeşti să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi”, le-a transmis deputatul Ştefan Seremi bihorenilor.
Postat 26 Decembrie 2010, 13:41 de cetateanul roman
iar va cumparati VOTURILE
cei care au aceptat pomana VOASTRA nu sunt ROMANI, sunt biete dobitoace care vor fi cumparati in orice zi din an , mie ca roman mi se pare o inSulta sa primesc POMANA de la un PARTID, PRIMARIA are obligatia morala sa i aiba in EVIDENTA dar cu un PRIMAR ca BOLOJAN murim de foame pana isi face jobul asa cum cere LEGEA .SANATATE fratilor mei ROMANI! nu va vindeti pentru ceva ce va apartine pe DREPT.
Postat 26 Decembrie 2010, 13:15 de anca
iar va cumparati VOTURILE
cei care au aceptat pomana VOASTRA nu sunt ROMANI, sunt biete dobitoace care vor fi cumparati in orice zi din an , mie ca roman mi se pare o inSulta sa primesc POMANA de la un PARTID, PRIMARIA are obligatia morala sa i aiba in EVIDENTA dar cu un PRIMAR ca BOLOJAN murim de foame pana isi face jobul asa cum cere LEGEA .SANATATE fratilor mei ROMANI! nu va vindeti pentru ceva ce va apartine pe DREPT.
Postat 26 Decembrie 2010, 13:15 de anca
MANGA, NULA
Cativa PSD-isti, cativa betivani, pastoriti de Mangalita cel Gras! PSD a facut cel mai mare rau acestei tari! DISPARI, netotule cu falcile tale cu tot!
Postat 25 Decembrie 2010, 19:13 de Mos Kracaciun
Felicitarii!!!
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si fericire pentru ce ati facut.Respecte Pentru actiune!
Postat 25 Decembrie 2010, 14:21 de Bogdan
”Munţii noştri aur poartă [...încă], noi cerşim din poartă-n poartă.” - O. Goga, (II)
I. De ce atâta sărăcie în România, ”dragi” tovarăsi de la guvernare? II. Cum se implică în identificarea cauzelor şi combaterea efectivă a fenomenului de sărăcire accentuată a populaţiei acei ”darnici” de Sarbatori, care au lăsat făra o bucată de pâine, mii de angajati, în timp ce ei şi ai lor, au ”n” slujbe bine bugetate, ca: 1. Parlamentarii bihoreni, aflaţi la guvernare? 2. Falimentatorii/bine mulgători: a) de unitati economice, foste de stat? b) de companii/regii/structuri s.a., din subordinea autoritatilor locale/judetene? c) numitii politic, pe la diverse deconcentrate ş.a.? 3) Prea-credincioșii/cuvioșii, care umblă toată ziua cu ”Bunul Dumnezeu” pe limbă, dar distrug destine şi familii, transformându-i in cazuri sociale, doar pentru ca: a) au ”plicul gol”; b) nu stiu pupa maini si picioare; c) stau mai bine cu IQ-ul, decât trebuie? III. Întrebări pentru cei aflaţi la guvernare: 1. La actualul salariu minim, voi şi cei din familiile voastre v-aţi angaja? 2. Pe când un salariu minim, cât de cât, decent, de exemplu: 1.000 lei net, la actuala inflaţie? Înainte de alegerile din 2012, sau a celor din 2014? 3. Câte fonduri europene ESF ş.a., ajung să fie efectiv atrase/utilizate de către sărăciţii României, pentru demararea propriei lor afaceri? Cine îi ajută să acceseze aceste fonduri?
Postat 25 Decembrie 2010, 10:31 de stefan
fapta BUNA era daca acesti oamenii nu existau
de ce atata saracie DLE.MANG, dvs si familia o sa ajungeti ca si ei VREODATA? SARBATORI FERICITE politicienilor care au distrus ROMANIA ca noi ceilati am uitata ca avem sarbatori fara casa, cu copii neingrijiti si in mila lui D-zeu, asta a facut POLITICA din Romania ne au furattt si ne furrra SANATATEA in continuare prin sistemul BUGETAR.
Postat 25 Decembrie 2010, 08:20 de @MANG
replica la articol
A fost un gest frumos omenos din partea celor doi parlamentari PSD presedintele organizatiei PSD Bihor senatorul PSD Ioan Mang si al deputatului colegiului6 Salonta deputatul PSD Ioan Sorin Roman FELICITARI!dar si pe viitor alte fapte bune omenoase pentru cei mai napastuiti de soarta si de societatea acesta democrata partitocrat corupta .Asemena fapte bune omenoase reprezinta esentza social democratiei EGALITATE,ECHITATE ,ECHILIBRU si DREPTATE SOCIALA .Sarbatori fericite !Craciun FericitUn an nou fericit !La multi ani!Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Decembrie 2010, 21:07 de Romanul Simplu
Sarbatori fericite! La multi ani!
Praznicul Craciunului si Anul Nou sa va gaseasca sanatosi, plini de speranta unor vremuri mai bune, iar linistea si pacea sufleteasca sa va insoteasca de Sfintele Sarbatori de iarna.
Postat 24 Decembrie 2010, 16:39 de Florian PAVEL
count display

FOTO BIHOREANUL

  • GALERIE DE IMAGINI: Vezi cele mai frumoase momente din timpul triunghiularului 'Uniţi pentru Mihai'
  • LIVE TEXT: Ziua lui Neșu: Un teren plin cu vedete, momente emoționante și aplauze, la evenimentul „Uniți pentru Mihai” (FOTO/VIDEO)
  • Mii de orădeni s-au strâns la Stadionul Municipal ca să primească autografe şi să facă fotografii cu starurile fotbalului românesc (FOTO)
  • Mihai Neşu şi prietenii, o lecţie de viaţă: Zeci de mari sportivi în ajutorul unui fost coleg fotbalist, un om cu 'caracter frumos' (FOTO/VIDEO)
  • Festivalul de Teatru Arcadia, promovat printr-o paradă a păpuşilor şi personajelor de basm (FOTO)
  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON