URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Martie 2013, 07:52

Baschetbaliştii de la CSM întâlnesc Energia Rovinari în deplasare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După succesul din faţa bucureştenilor de la CSM, baschetbaliştii orădeni s-au deplasat în acest sfârşit de săptămână la Târgu Jiu pentru întâlnirea cu echipa Energia Rovinari, din cadrul etapei a XXVIII-a a sezonului regulat din Liga Naţională.

Meciul se va desfăşura în cursul serii de sâmbătă, cu începere de la ora 20.30 şi va fi transmis în direct de Digi Sport.

Deşi se întâlnesc două echipe situate în zone diferite ale clasamentului, jocul are mare importanţă pentru ambele combatante. Dacă Energia Rovinari se luptă pentru ocuparea locului IX, chiar dacă matematic mai are şanse şi pentru calificarea în play-off, CSM Oradea îşi doreşte, în schimb, să termine sezonul regulat în fruntea clasamentului, care în primul tur al play-off-ului i-ar aduce un adversar mai facil.

Partida se anunţă, astfel, extrem de interesantă şi disputată, gazdele constituindu-se de fiecare dată o trupă redutabilă, în special pe teren propriu, pentru orice adversar.

Îmbucurător este faptul că CSM Oradea beneficiază de efectivul complet şi a plecat încrezătoare. "Orice joc este important pentru noi şi pe fiecare îl abordăm doar la victorie. Nu putem să ne gândim la altceva nici la Tg. Jiu", a declarat antrenorul Cristian Achim.

În etapa precedentă, Energia Rovinari a fost învinsă la Cluj, de U Mobitelco, cu scorul de 86-74, în timp ce CSM Oradea s-a impus în faţa celor de la CSM Bucureşti cu 95-77.

Brigada de arbitri la acest meci dintre Energia Rovinari şi CSM Oradea, transmis în direct de Digi Sport, va fi alcătuită din Alin Mircea Faur, Ciprian Stoica şi Sorin Drugău. Comisar din partea Federaţiei Române Baschet a fost delegat Ion Olaru.

La Târgu Jiu, echipa orădeană va fi însoţită şi de o galerie formată din aproximativ 40 de suporteri, care au programată plecarea cu autocarul sâmbătă dimineaţă.

Primul joc din etapa a XXVIII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin a fost programat vineri la Giurgiu, unde gazdele de la CSS s-au impus cu 83-70 în faţa ciucanilor de la BC Perla Harghitei.

Sâmbătă şi duminică runda va programa şi alte jocuri interesante, ca de exemplu duelurile de la Mediaş, dintre Gaz Metan şi CSU Ploieşti sau Craiova, dintre SCM Universitatea şi U Mobitelco Cluj.


Energia Rovinari - CSM Oradea

Sâmbătă, ora 20.30
Transmis pe: Digi Sport
Sala: Sporturilor Târgu Jiu
Arbitri: Alin Faur, Ciprian Stoica, Sorin Drugău
Comisar FRB: Ion Olaru


Etapa a XXVIII-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Vineri:

CSS Giurgiu - BC PH Csikszereda M. Ciuc 83-70

Sâmbătă:

Ora 15.00 CS BC Farul Constanţa - CSU Atlassib Sibiu
Ora 18.00 CS Municipal Bucureşti - BCM U Piteşti
Ora 18.00 BC Timba Timişoara - BC Timişoara
Ora 18.00 CS Gaz Metan Mediaş - CSU Ploieşti (Digi Sport)
Ora 19.00 BC Mureş Tg. Mureş - CS Dinamo Bucureşti
Ora 20.30 CS Energia Rovinari - CS Municipal Oradea (Digi Sport)

Duminică:

Ora 18.45 SCM Universitatea Craiova - U-Mobitelco BT (Digi Sport)


Clasament:

1. CS Municipal Oradea 22/5 49
2. BC Mureş Tg. Mureş 20/7 47
3. CSU Ploieşti 20/7 47
4. SCM Universitatea Craiova 19/8 46
5. CS Gaz Metan Mediaş 18/9 45
6. BC Timişoara 18/9 45
7. U-Mobitelco BT 18/9 45
8. CS Municipal Bucureşti 16/11 43
9. CS Energia Rovinari 13/14 40
10. CSU Atlassib Sibiu 13/14 40
11. BCM U Piteşti 12/15 39
12. CSS Giurgiu 10/18 38
13. BC Timba Timişoara 8/19 35
14. CS BC Farul Constanţa 6/21 33
15. BC PH Csikszereda M. Ciuc 3/25 31
16. CS Dinamo Bucureşti 1/26 28

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON