URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 August 2013, 12:15

Apel la responsabilitate: RER Ecologic Service îi îndeamnă pe orădeni să fie atenţi la colectarea selectivă

Apel la responsabilitate: RER Ecologic Service îi îndeamnă pe orădeni să fie atenţi la colectarea selectivă TRASEE DIFERITE. Pentru colectarea deşeurilor reciclabile, RER Ecologic Service a instituit trasee în zile diferite de cele în care se adună deşeurile menajere, astfel încât niciun cetăţean să nu creadă că efortul său de a colecta selectiv a fost zadarnic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În luna mai, 17 asociaţii de proprietari din Oradea au intrat în vizorul operatorului licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service. Răspândite prin întreg oraşul, asociaţiile au făcut parte dintr-un program pilot de monitorizare a deşeurilor colectate selectiv, care a presupus şi lecţii pe viu ţinute locatarilor de angajaţii operatorului.

Efortul a meritat, căci orădenii care locuiesc în aceste blocuri adună acum deşeurile separat şi trimit spre reciclare cantităţi semnificative de deşeuri.

Reclamă pentru colectare

Containerele asociaţiilor care au făcut parte din programul de monitorizare se umplu corect, săptămână de săptămână. Mai precis, recipientele cu capac galben conţin doar deşeuri reciclabile, aşa-numita fracţie uscată, iar cele cu capac negru doar deşeuri menajere - fracţia umedă. "Acestor orădeni, dar şi celorlalţi care respectă regulile de colectare selectivă, le mulţumim, pentru că dau dovadă de un grad de responsabilitate civică ridicat", spune directorul general marketing-economic al RER Ecologic Service, Gabriela Mălinaş.

Reprezentanţilor RER le este, însă, imposibil să poarte discuţii faţă în faţă cu toţi orădenii. Ca mesajul să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni, operatorul licenţiat de salubritate, Primăria, administratorul staţiei de sortare a deşeurilor, Eco Bihor, şi firma Ecorom Ambalaje, cea care a pus în oraş igluurile pentru deşeuri reciclabile, vor demara curând o campanie de mediatizare a colectării selective.

Drumul reciclabilelor

Ce trebuie să înţeleagă orădenii este că sistemul de colectare selectivă nu este nici pe departe un moft al municipalităţii ori al firmei de salubritate, ci o obligaţie prevăzută de legislaţia europeană. Din casele lor, cetăţenii trebuie să adune separat deşeurile ce pot fi reciclate de cele menajere, şi tot separat să le arunce în recipientele puse la dispoziţie de operatorul licenţiat de salubritate.

Odată adunate în utilajele de salubritate, reciclabilele sunt transportate la staţia de sortare a oraşului, unde sunt împărţite pe mai multe fracţii (hârtii, plastic, sticlă ori metal), sunt balotate şi apoi trimise firmelor specializate în valorificarea lor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Aloooooo...
..RER-ULE..in spatele blocurilor C19 SI C20 Sovata exista un container pt deseuri plastic,hirtie-capac galben fara roti..angajatii RER il intorc cu fundu-n sus ca sa nu fie folosit,linga el sunt gramezi de gunoaie... De ce RER-ule?Ca banii ii incasezi de la asociatia de propietari?Frate Ionel Ban ce fac oamenii dvoastra?Numai banii va intereseaza?Calitate nu?Se scurg laturile din celelate containere,pute a peste stricat..ALO DLE Ban ..asteptam masurile si remedierea situatiei..ALO frate Ban se aude????????????
Postat 27 August 2013, 08:23 de ion
Eu zic sa ii indemne pe angajati la responsabilitate
Locuiesc la casa si la un moment dat am primit niste saci mari galbeni pentru colectarea deseurilor de plastic. Am facut asta, fiind foarte atent la selectia deseului. Doar ca atunci cand au venit "baietii" cu ridicarea deseurilor, au luat sacul de plastic si l-au golit in masina... or fi avut si ei nevoie de sac. Asa ca domnilor de la RER, faceti curat in propria ograda si apoi dati sfaturi clientilor. Succes!
Postat 27 August 2013, 00:02 de David
gunoi:)
si in germania numai cu amezi se reuseste cat de cat implementarea acestei aberatii. Nu inteleg cum pot fi asa lacomi, nu le ajunge ca producem si le dam deseuri(care defapt sunt bani) sa le mai si selectam...
Postat 25 August 2013, 14:06 de nice
???
Cu ce ma stimuleaza pe mine RER ul asta ? sau ei se bazeaza doar pe simtul civic al cetatenilor? Ia sa faca ei niste reduceri la abonamentul lunar si poate om selecta mai bine flacoanele si etc....Ma doare la basca daca lor li usor sau mai greu sa selecteze deseurile si cu cati oameni fac asta. Noi trebuie doar sa nu facem mizerie, sa nu aruncam haotic gunoiul pe strazi, in rest de colectare selectiva sa se ocupe ei, doara nu e firma tatei. Cand o sa imi vina factura de gunoi mai mica macar cu 1 leu mai stam de vorba, pana atunci ma doare la basca de pungile portocalii.
Postat 25 August 2013, 12:58 de Ion
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON