Victor Piţurcă a anunţat, după o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, că în principiu a acceptat funcţia de selecţionar al echipei naţionale.
"Am avut o discuţie cu preşedintele şi în general lucrurile sunt în regulă. Mâine dimineaţă, vom mai avea o nouă întâlnire ca să finalizăm discuţiile de astăzi. În principiu am acceptat. Nu a fost grea această decizie, pentru că mi-am dorit să revin la echipa naţională", a declarat Piţurcă la ieşirea de la Casa Fotbalului.
Luni, preşedintele FRF, Mircea Sandu, declarase că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federaţia va începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru preluarea postului de selecţioner.
Piţurcă îl va înlocui la prima reprezentativă pe Răzvan Lucescu, care a renunţat la funcţie, la 4 iunie, după meciul România - Bosnia-Herţegovina, scor 3-0, din preliminariile Euro-2012.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.