URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2011, 14:57

Localurile ar urma să pună muzică după ora 22 doar cu acordul vecinilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Membrii Comisiei juridice a Senatului au avizat în unanimitate o propunere legislativă care prevede că petrecerile private care presupun depăşirea limitelor de zgomot admise după ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor.

Senatorii din Comisia juridică au adoptat un raport de admitere la o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori PSD, care va fi dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit Gândul.

Potrivit proiectului, în localurile publice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora, precum şi pe terasele în aer liber, programul muzical poate fi difuzat între orele 9.00 şi 22.00. Aceste programe muzicale pot, însă, depăşi ora 22 doar dacă au fost efectuate lucrări de fonoizolaţie, care reduc zgomotul şi dacă vecinii îşi dau acordul scris în acest sens.

Iniţiatorii propun, de asemenea, ca în staţiunile turistice autorităţile locale să poată stabili şi alte orare de funcţionare a localurilor publice şi de difuzare a programelor muzicale, în funcţie de interesul local, după consultarea cetăţenilor, a operatorilor economici din turism şi a autorităţilor competente pentru protecţia mediului.

În iniţiativa legislativă se mai stipulează că sunt contravenţii producerea de zgomot în exces dacă "fapta este de natură să producă o stare de disconfort sau indignarea cetăţenilor", tulburarea liniştii locuitorilor prin "strigăte, larmă sau folosirea excesivă a oricărui aparat, obiect, instrument ori instalaţie muzicală la intensitate mare, în intervalul 22.00-8.00" şi organizarea de petreceri private în corturi, spaţii neacoperite situate în perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinţă.

Tot contravenţie este considerată, potrivit proiectului, tulburarea "în orice mod" a activităţilor desfăşurate în cadrul unităţilor şcolare, căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, unităţilor spitaliceşti, centrelor de ocrotire socială ori a unei ceremonii religioase.

Textul propus aprobării Senatului mai stabileşte că sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe în locuri publice, instituţii, la manifestări publice, în ambasade, unităţi de învăţământ, în locuri pentru distracţie sau agrement, precum şi deţinerea, fără drept, de arme albe în vehicule.

Iniţiativa mai prevede că intră în categoria infracţiunilor săvârşirea de acte de violenţă stradală, de tulburare a liniştii publice prin scandaluri în locuri şi localuri publice, la care au participat mai mult de trei persoane, la care au fost folosite arme albe, arme cu aer comprimat, cu gaze, cu gloanţe de cauciu, cu alice, de foc, ori alte obiecte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON