URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2018, 22:50

Actriţă din "Las fierbinţi", ucisă de propriul soț, la trei săptămâni după ce a născut. După crimă, individul s-a sinucis (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O actriță de 31 de ani din Republica Moldova a fost ucisă cu sânge rece de propriul ei soț, care s-a aruncat apoi de la etajul șapte al apartamentului pe care cei doi îl împărțeau în Chișinău.

Anastasia Cecati devenise mamă în urmă cu doar trei săptămâni și era cunoscută inclusiv publicului din România, pentru apariția sa, episodică, în serialul „Las Fierbinți”.

Anastasia Cecati și-a început cariera în modelling încă de la vârsta de 16 ani. Ea a apărut pe coperta unor reviste celebre precum GQ, Playboy sau Maxim, dar și în videoclipul DJ-ului Basshunter, pentru piesa „Crash and Burn”.

Tânăra a petrecut o scurtă perioadă de timp și în București, unde a apărut în mai multe producții locale de televiziune. Ulterior, ea s-a mutat în Dubai, unde și-a lansat o colecție de rochii de seară, lucra la mai multe proiecte televizate și pregătea și lansarea unui album.

Duminică seară, poliția a fost chemată la clădirea din Chișinău în care locuia Anastasia Cecati, după ce un trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 34 de ani a fost găsit pe asfalt. Polițiști aveau să descopere în apartament și trupul tinerei actrițe, cu răni în zona gâtului, iar în altă încăpere, bebelușul acesteia, în vârstă de doar trei săptămâni.

Se pare că cei doi se certaseră, legat de faptul că bărbatul mai avea o familie în întreținere.

"Bărbatul mai avea și altă familie în întreținere, iar astăzi a venit la respectiva familie. Aceștia ar fi avut discuții contradictorii și s-ar fi certat şi bărbatul i-ar fi aplicat o lovitură cu cuţitul în jurul gâtului", a spus Vlad Burac, șeful serviciului de presă al Poliţiei naţionale.

Anastasia Cecati era căsătorită din vara anului trecut cu Alexei Mitachi, care era de profesie medic stomatolog, şi aveau copilul împreună.

Alexei Mitachi a  mai fost  căsătorit cu Elena, o femeie pe care a iubit-o foarte mult după cum spun colegii lui de facultate. ”Soția lui era diferită la temperament. Era posesivă și foarte geloasă. Practic, din acest motiv, el s-a îndepărtat de noi. Nu venea la petrecerile, întâlnirile noastre, nici la serile de gală. Dacă venea, venea doar cu ea. Încă de pe băncile facultății avea planuri foarte mari în stomatologie, pe care – o bună parte – și le-a realizat ulterior”. 

Au divorțat anul trecut, cam în aceeași perioadă. „Probabil gelozia și posesivitatea Elenei l-a ajuns la os”, opinează colegii. Cu prima soție are o fetiță de patru anișori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Artista....
Pfoaaa, mare pierdere in lumea "artistelor".....
Postat 21 Februarie 2018, 09:06 de Citizen
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON