URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2015, 17:55

Absolvenţi de liceu fraieriţi de firmele de asigurări, care îi mint că trebuie să-şi facă pensie privată înainte de a primi ajutorul de şomaj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor le atrage atenţia absolvenţilor de liceu sau de facultate că pot primi indemnizaţia de şomaj, dacă nu-şi găsesc de lucru, fără nicio altă condiţie decât absolvirea unor studii.

Avertismentul vine în contextul în care mai mulţi tineri din Bihor au reclamat că firmele de asigurări le spun că, pentru a primi acei bani, trebuie să încheie înainte o poliţă de pensie privată.

„Avem sesizări, din zona Beiuş, că reprezentanţi ai unor societăţi de asigurări merg în şcoli şi le spun elevilor absolvenţi că au obligaţia aderării la fondurile de pensii administrate privat pentru a primi indemnizaţia de şomaj”, a explicat, luni, pentru BIHOREANUL, directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba (foto).

Directorul le transmite elevilor însă că indemnizaţia nu este condiţionată decât de absolvirea unei instituţii de învăţământ şi neîncadrearea în muncă. „Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care s-au înregistrat în baza de date a agenţiei într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii şi care ulterior expirării acestei perioade, nu reuşesc să se încadreze în muncă sau nu urmează o altă formă de învăţământ, pot beneficia de o indemnizaţie  de şomaj în sumă de 250 lei (50% din valorea indicatorului social de referinţă), pentru o perioadă de 6 luni”, a precizat Békési.

Singurele acte pe care trebuie să le prezinte absolvenţii sunt cartea de identitate (original şi xerox), o adeverinţă eliberată de către medicul de familie din care să rezulte că persoana este “aptă pentru muncă”, o adeverinţa  emisă de organul financiar teritorial  din care să rezulte că nu realizează veniturile sau că realizează din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, o adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ completată cu datele personale ale absolventului şi data absolvirii şi un dosar plic.

„Condiţiile privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sunt cele stabilite de Legea nr. 76/2002, modificată şi completată care nu prevede obligativitatea încheierii unei asigurări de pensie privată sau a unei alte forme de asigurare”, a mai spus directorul AJOFM Bihor.

AJOFM Bihor reaminteşte: Absolvenţii fără job primesc indemnizaţii de şomaj, iar patronii care-i angajează primesc bani de la stat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ÎP.S. DRAGI TOVARĂŞI,
....... nu săriţi cu comentarii de genul ungur / român că nu despre şovinism am vrut să zic
Postat 08 Iunie 2015, 23:31 de ADINA
tipu' ăsta,
nu se încadrează în tiparul politicianului îngâmfat,nul şi pe dinafară!!!! BEKESI ăsta chiar se implică!!!!!!!! se vede că e ungur,degeaba e la PSD!!!!!!!!!!!!!
Postat 08 Iunie 2015, 23:24 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON