URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Septembrie 2014, 15:43

Toamna Orădeană 2014 aduce formaţiile Culture Beat şi Mezzoforte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În acest an, festivalul Toamna Orădeană se va desfăşura în perioada 3-12 octombrie şi programează concerte din mai multe stiluri muzicale, precum şi un festival al muzicii militare.

Invitaţi din străinătate

Miercuri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Ovidiu Mureşan a explicat că, faţă de anul trecut, când Toamna Orădeană s-a întins pe patru weekenduri, în această ediţie, numărul lor s-a redus la jumătate. "Modul în care s-a desfăşurat festivalul anul trecut a presupus un buget consistent, cuprinzând şi Festivalul Vinului şi Târgul Pălincarilor, organizate de privaţi, cu sprijinul nostru. Acum, aceste evenimente vor fi făcute separat, în alte perioade", a afirmat Ovidiu Mureşan. Ca atare, toamna aceasta, festivalul se întinde pe durata a 10 zile.

După mai mulţi ani, evenimentul va avea ca invitaţi şi trupe din străinătate. La Oradea vor concerta trupa Culture Beat, populară în anii '90, pentru melodii precum "Mr. Vain" şi "Got to get it", şi formaţia de jazz-fusion Mezzoforte din Islanda, cu o carieră de 37 de ani şi colaborări cu artişti precum Madonna şi Jose Carreras. "Am profitat de faptul că invitaţii au în aceeaşi perioadă concerte la Kosice (Mezzoforte) şi la Budapesta (Culture Beat)", a spus viceprimarul.

Dan Aldea la Oradea

Toamna Orădeană 2014 va debuta pe 3 octombrie, în Parcul 1 Decembrie, cu folclor şi muzică de petrecere, invitaţi fiind mai multe ansambluri folclorice locale, Provincialii şi Angela Rusu. Sâmbătă, 4 octombrie, pe scenă va urca formaţia Timpuri Noi, iar duminică, 5 octombrie, pe lângă mai mulţi artişti locali, orădenilor le va concerta trupa Taxi.

În după-amiezile din perioada 6-9 octombrie, copii şi adolescenţi orădeni, care studiază muzica, inclusiv la Palatul Copiilor şi Elevilor, vor putea să-şi arate talentul pe scena din Parcul 1 Decembrie. Seara, în schimb, atmosfera va fi întreţinută de DJ locali.

Tot de luni, 6 octombrie, în paralel, vor începe spectacolele de sală programate în cadrul Toamnei Orădene. În prima zi, de la ora 20, pe scena Filarmonicii de Stat Oradea, va urca formaţia Mezzoforte din Islanda, pe 7 octombrie, va concerta Brodi Janos din Ungaria, pe 8 octombrie, la Oradea va cânta Pasărea Colibri cu un invitat special. "Este vorba de Dan Aldea, fostul lider al trupei Sfinx, care nu a mai concertat în România de 30 de ani", a spus Ovidiu Mureşan. Intrarea la aceste concerte, date toate la Filarmonică, va costa între 10 şi 15 lei, în funcţie de artiştii invitaţi.

Pe 9 octombrie, în schimb, Călin Pop (liderul formaţiei Celelalte Cuvinte) îşi va lansa CD-ul "Undeva", la Casa de Cultură a Municipiului, într-un concert gratuit. Pe 10 octombrie, orădenii melancolici sunt invitaţi din nou la Filarmonică pentru a vedea recitalul dat de Corina Chiriac şi Cătălin Crişan.

Trecea fanfara militară...

În ultimul weekend al Toamnei Orădene, Primăria a programat mai multe concerte în aer liber, tot în Parcul 1 Decembrie. Vineri, 10 octombrie, vor urca pe scenă NOR, formaţia de rock alternativ Blazaj din Timişoara, şi Connect-R. Sâmbătă, artiştii invitaţi sunt Lora, Sore şi Culture Beat, iar duminică, pe 12 octombrie, de ziua oraşului, vor concerta trupa Maxim ("Sărutări Criminale"), Elena Gheorghe, Delia şi 3 Sud-Est.

De asemenea, în ultimul weekend, organizatorii le-au pregătit orădenilor, în premieră, un Festival al Muzicii Militare, la care vor participa fanfarele militare din Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Iaşi, care vor da mai multe concerte pe 11 şi 12 octombrie, vor ieşi într-o paradă prin oraş şi vor participa la tradiţionala ceremonie de retragere cu torţe.

Totodată, şi în acest an, în cadrul festivalului se vor organiza mai multe competiţii sportive dedicate elevilor, în colaborare şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bihor.

Pentru 2014, bugetul Toamnei Orădene a fost estimat la 450.000 de lei, faţă de 600.000 de lei, anul trecut. Cei mai scumpi artişti invitaţi sunt formaţia 3rei Sud Est, care costă 8.000 de euro, (tariful incluzând cazare, transport, masă, alte taxe), Connect-R - 7.500 euro, Pasărea Colibri - 6.500 euro, Mezzoforte - 6.000 euro, Culture Beat - 6.000 euro, Elena Gheorghe - 5.500 euro şi Delia - 4.000 euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Vai s`amar
Lasa nu fi trist , ca or sa gaseasca pentru tine si ceva Guta cu Salam la corturi.
Postat 04 Septembrie 2014, 11:26 de 0radean
Oaie=Culture Beat
Programul muzical (cu exceptia Mezzoforte, Pasarea Colibri,Taxi, Timpuri Noi Dan Aldea) este un program care il reprezinta pe aceasta OAIE cu prenumele de Mircea (Dir. Cheltuieli si MANELE).
Postat 04 Septembrie 2014, 08:25 de HUM HUM HUM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON