URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Iunie 2014, 14:05

Corul "angelic", la Oradea! Corul Naţional Madrigal concertează la Teatru alături de soprana Florina Mariş Hinsu

Corul "angelic", la Oradea! Corul Naţional Madrigal concertează la Teatru alături de soprana Florina Mariş Hinsu ÎN FORMULĂ COMPLETĂ. Deşi de regulă în turneele naţionale Corul Madrigal nu apare în formula completă, la Oradea vor fi pe scenă toţi cei 40 de componenţi, interpretând muzică religioasă, renascentistă şi tradiţională românească
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În seria concertelor susţinute periodic la Oradea de trupe cunoscute şi de artişti români nu mai puţin faimoşi se remarcă, de departe, "vizita" muzicală pe care o va face Corul Naţional Madrigal în oraşul de pe Criş, după 10 ani de absenţă.

Formaţia înfiinţată în urmă cu 50 de ani de dirijorul Marin Constantin, care a strâns un palmares de 4.000 de spectacole în toată lumea, va da la începutul săptămânii viitoare un recital special pe scena Teatrului Regina Maria, alături de o soprană care a împărţit scena inclusiv cu Placido Domingo.

"Brandul" Madrigal

Comanderia 30 Sf. Mc. Mina, organizaţia orădeană a cavalerilor templieri - un ordin apărut în 1118, când nouă cavaleri au cerut noului rege al Ierusalimului, Baldwin al II-lea, să-i protejeze pe parcursul călătoriei pe pelerinii europeni care veneau în Israel - organizează, pe 9 iunie, împreună cu Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfrontaliere, un concert deosebit. După un deceniu, în faţa orădenilor va cânta Corul Naţional Madrigal al României, unul dintre cele mai valoroase branduri culturale de ţară.

Înfiinţat în 1963 de către dirijorul Marin Constantin, corul, care aparţine Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, este recunoscut datorită unei sonorităţi şi interpretări deosebite, de regulă fără acompaniament instrumental, precum şi costumelor de epocă medievală vest-europeană pe care le îmbracă pe scenă membrii lui. În 2013, în cadrul concertului de Paşte dat la Ateneul Român, aceştia au optat şi pentru îmbrăcăminte de inspiraţie populară, în ton cu melodiile tradiţionale româneşti pe care le interpretat.

Bun UNESCO

Deşi de-a lungul celor 50 de ani de existenţă componenţa corului s-a tot schimbat, calitatea actului muzical a rămas la acelaşi standard ridicat. Drept dovadă, Corul Naţional Madrigal a fost invitat să dea peste 4.100 de concerte în toată lumea, iar în 1992, la Paris, a primit titlul de "Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO".
Caracterizată ca având sonoritate "angelică", formaţia corală a apărut în filme de televiziune şi de scurt-metraj realizate în mai multe ţări, printre care şi "Cântecele Renaşterii", producţie care în 1968 a fost distinsă cu Marele Premiu "Palme d'Or" la Festivalul Internaţional de la Cannes. Corul Madrigal are un repertoriu bogat şi a înregistrat peste 40 de CD-uri, inclusiv alături de soprana Angela Gheorghiu şi de Filarmonica din Londra.

Pe 9 iunie, de la ora 19, grupul va urca pe scena Teatrului Regina Maria şi va interpreta muzică renascentistă europeană, melodii religioase, precum şi cântece tradiţionale româneşti. Titlurile din program nu au fost dezvăluite de organizatori, tocmai din dorinţa de a-i surprinde pe melomanii veniţi la eveniment.

15-florina-maris-hinsu_bihoreanul.jpgÎn "duet" cu o soprană

Orădenii se pot considera norocoşi, căci Corul Naţional Madrigal vine în oraşul lor în formulă completă, cu toţi cei 40 de interpreţi, şi o vor avea ca invitată specială pe Florina Mariş Hinsu (foto), care va interpreta patru cântece religioase. Soprana orădeană şi-a câştigat renumele internaţional cântând la Opera din Viena alături de staruri precum Placido Domingo şi Agnes Baltsa. "Este o onoare pentru mine că, după Angela Gheorghiu, m-au ales să cânt cu ei. De altfel, mi-am pregătit materialul vocal pentru acest concert alături de Virginia Zeani (una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale secolului XX, născută în judeţul Mureş, care timp de 25 de ani a fost "prima donna assoluta" a Teatrului de Operă din Roma - n.r.)", spune Florina Mariş Hinsu.

Biletele pentru spectacolul Corului Naţional Madrigal au fost puse în vânzare la agenţia Teatrului Regina Maria şi au preţuri cuprinse între 50 şi 75 lei, în funcţie de loc. Deloc mult pentru un asemenea eveniment, care - după cum a demonstrat experienţa - are loc o dată la 10 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu face
Nu face Florina rapsoda evaziune?Are obraz sa para?
Postat 02 Iunie 2014, 15:18 de matilda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON