URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Octombrie 2012, 14:01

FC Bihor şi Luceafărul din nou faţă în faţă, sâmbătă, la Stadionul Municipal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a VI-a a campionatului Ligii a II-a le va programa pe cele două echipe bihorene FC Bihor şi Luceafărul Felix să se întâlnească în meci direct în acest sfârşit de săptămână. Meciul se va disputa sâmbătă de la ora 15 pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" şi va fi transmis în direct de canalul tv Digi Sport.

FC Bihor vine după o înfrângere usturătoare la Drăgăşani, cu Damila Măciuca, scor 0-3, în timp ce Luceafărul se va prezenta la joc după o victorie pe care a repurtat-o pe teren propriu, în runda precedentă, cu FC Maramureş.

Pentru antrenorul Claudiu Niculescu va fi primul joc de pe teren propriu de când a preluat banca tehnică a FC Bihor.

Partida reprezintă derby-ul judeţului Bihor şi se constituie într-o reeditare a jocului din debutul actualului sezon, când, în Cupa României, FC Bihor s-a impus la loviturile de departajare.

Meciul se anunţă cel puţin interesant, de vreme ce ambele echipe au ambiţii mari. "Este un meci foarte greu, aşa cum este orice derby. Cunosc cel mai bine ceea ce înseamnă un derby şi în astfel de meciuri se câştigă cu sufletul. Sper că şi băieţii au înţeles acest lucru şi se vor mobiliza la maxim pentru a câştiga meciul de sâmbătă. După ce în ediţia trecută FC Bihor a terminat la egalitate şi apoi a pierdut cu Luceafărul, ar fi cazul ca echipa noastră să câştige acest derby", a declarat antrenorul principal al FC Bihor, Claudiu Niculescu.

La rândul său, antrenorul Călin Moldovan spune că Luceafărul va face tot posibilul să câştige punctele puse în joc. "Ne propunem să câştigăm derby-ul judeţului. Respectăm FC Bihor atât cât trebuie ca adversar, le recunoaştem statutul de echipă fanion a judeţului, dar şi noi avem ambiţiile noastre şi mergem să facem tot ce depinde de noi pentru a învinge. Chiar dacă nu am pierdut în sezonul trecut în confruntările directe, fiecare meci are istoria lui. E un atuu, dar nu e suficient. Va fi un meci disputat, în care echipa care va greşi mai puţin va avea câştig de cauză. Sper ca după meciul cu noi, FC Bihor să acumuleze destule puncte, astfel încât cele pierdute cu noi să nu cântărească decisiv în economia promovării. Fotbalul bihorean merită o echipă în prima ligă, având în vedere tradiţia şi dorinţa suporterilor. Sper să fie cât mai multă lume la stadion. Nu ştiu dacă va fi spectacol, dar încrâncenare va fi cu siguranţă", a declarat Moldovan.

Înaintea disputei FC Bihor se confruntă cu câţiva jucători incerţi, printre care şi Răzvan Lupu.

După 5 etape, FC Bihor ocupă locul IX, cu 5 puncte, iar Luceafărul poziţia a VI-a cu 6 puncte.

Etapa din acest sfârşit de săptămână va mai aduce câteva partide interesante în seria a II-a. Astfel, CS Mioveni va primi replica braşovenilor de la Corona, ACS Poli va întâlni Alro Slatina, iar UTA, liderul clasamentului, Damila Măciuca.


Etapa a VI-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal:

Sâmbătă

Ora 11.00 Voinţa Sibiu - FC Argeş Piteşti
Ora 11.00 FC Maramureş Universitar Baia Mare - CSM Râmnicu Vâlcea
Ora 11.0 CS Mioveni - Corona Braşov
Ora 15.00 FC Bihor Oradea - Luceafărul Felix
Ora 16.00 ACS Poli Timişoara - Alro Slatina

Duminică

Ora 11.30 UTA Arad - Damila Măciuca


Clasament:

1 Damila Măciuca 4 4 0 0 8-0 12
2 Corona Braşov 5 3 2 0 8-4 11
3 FCM Târgu Mureş 4 3 0 1 8-4 9
4 Unirea Alba Iulia 5 3 0 2 8-9 9
5 ACS Poli Timişoara 4 1 3 0 7-4 6
6 Luceafărul Felix 4 2 0 2 4-7 6
7 Alro Slatina 4 1 2 1 4-2 5
8 FC UTA Arad 5 1 2 2 3-4 5
9 FC Bihor Oradea 5 1 2 2 6-8 5
10 Voinţa Sibiu 5 1 1 3 2-8 4
11 FC Argeş Piteşti 3 1 0 2 3-2 3
12 CSM Râmnicu Vâlcea 3 1 0 2 4-5 3
13 CS Mioveni 4 0 3 1 4-6 3
14 FC Maramureş Universitar Baia Mare 5 0 1 4 3-9 1

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON