URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2011, 10:37

Peste 80.000 lei amenzi, pentru produse de Paşti, de la Protecţia Consumatorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Traian Bejan, a anunţat miercuri că 41 de operatori economici au fost verificaţi în ultima săptămână în cadrul unei acţiuni care vizează modul în care comercianţii respectă regilile de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale.

"S-au verificat produsele de carne, în special carne miel, ouă, vopsea de ouă, produsele de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, vin şi produse de post. Acţiunea a urmărit, în principal, calitatea produselor, condiţiile de depozitare şi comercializare, modul de indicare a preţurilor şi eventualele practici incorecte", a declarat Bejan.

Potrivit acestuia, acţiunea se desfăşoară în perioada 11-22 aprilie iar până în prezent, la cei 41 agenţi verificaţi, comisarii CJPC Bihor au încheiat de37 de procese verbale de constatare şi au aplicat amenzi în valoare totală de 81800 lei.

Principalele deficienţe găsite se referă la lipsa etichetelor, produse cu dată limită de consum depăşită, ambalaje deteriorate, urme de decongelare, nerespectarea normelor privind vecinătatea produselor, neafişarea preţurilor într-o formă vizibilă.

În urma controalelor au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 13042 lei, iar produse în valoare de 198 lei au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
se poate !
pachete o sa l regasiti in pachete politice
Postat 21 Aprilie 2011, 12:44 de dana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6285 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON