Ziua deţinuţilor politic, marcată la Oradea (FOTO)

"Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989" este marcată anual la data de 9 martie. Pentru a cinsti memoria acestora, în Oradea au fost organizate, de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din Bihor, două evenimente cu însemnătate.

Slujbă religioasă și depuneri de coroane

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic (AFDPR) din Bihor a cinstit memoria deţinuţilor politici şi a martirilor de conştiinţă, printr-un eveniment devenit tradiţie în data de 9 Martie.

La Troiţa din Parcul Traian a avut loc o scurta ceremonie religioasă. Părintele Traian Dobrată, paroh la Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae, a celebrat un Te Deum pentru sufletele martirilor regimului comunist, iar rabinul Nagy David, preşedintele Comunităţii Evreior Mesianici, a rostit o scurtă rugăciune în ebraică.

Participanţii au aprins candele şi au depus coroane de flori la monumentul deţinuţilor politici. Aurel Horgoş a recitat o poezie dedicată  "Sfinxului din Bădăcin", comemorarea încheindu-se cu priceasna "Sărbătoarea celor fără sărbători".

Un sat, o lacrimă, o umbră...

În acelaşi scop, şi Muzeul Memorial Aurel Lazăr a găzduit o manifestare organizată de AFDPR Bihor, manifestare dedicată zilei de 9 Martie - Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989.

Evenimentul, la care au participat foşti deţinuţi politici, urmaşii acestora, invitaţi, a prilejuit prezentarea romanului "Rubla, locul fără umbră" de Mariana Gorczyca.

Mircea Teaha, preşedintele AFDPR Bihor, a evocat starea de fapt de la sfârşitul  anilor '80, amintind că azi este singurul supravieţuitor din micul grup care a distribuit  manifeste anti-comuniste în şapte oraşe din ţară timp de doi ani, până ce membrii organizaţiei au fost arestaţi, torturaţi şi apoi constrânşi la domiciliu obligatoriu.

Papp Iuliu a povestit despre foamea permanentă pe care a îndurat-o în cei patru ani de închisoare comunistă din anii '60, pentru trecerea frauduloasă a frontierei în fosta Iugoslavie, din dorinţa de a trăi într-o lume liberă.

Mattyási Attila a fost arestat  după revoluţia ungară din 1956, când şi tinerii din Transilvania au sperat că regimul bolşevic va fi răsturnat. El a povestit că lotul din care a făcut parte a primit, cumulat, 450 de ani de închisoare, din care fiecare au ispăşit ani grei de temniţă.

Rabinul David Nagy, preşedintele Comunităţii Evreior Mesianici, a subliniat că "regimurile totalitare au vrut mereu să dezumanizeze, să frângă trupul, sufletul, psihicul omului. Dar să remarcăm că doar credinţa, doar ancorarea spiritului în Dumnezeu reuşesc să păstreze demnă acea asemănare a creaţiei cu Creatorul".

Alin Nistor Bădiceanu, preşedintele Asociaţiei Nistor Bădiceanu, s-a întrebat cum poate fi oprit "tăvălugul ignoranţei şi al ignorării", cum se poate reclădi memoria colectivă.  "Ce ar trebui să facem, fiecare la nivel individual, în afară de a cunoaşte ideologia comunistă şi de a-i combate semnele de manifestare? Ar trebui să cultivăm cu aceaşi demnitate, onoare, curaj şi credinţă valorile pe care seniorii noştri le-au asumat până la capăt, cu o  mentalitate şi comportament democratic, de respect faţă de "alteritatea celuilat", bucurându-ne de acest dar al diversităţii etnice şi confesionale a societăţii noastre, mai ales în timpurile actuale când ura, radicalizarea identităţilor colective este, din nou, instrumentalizată în scop politic.", a concluzionat Bădiceanu.

Dr. Cristian Culiciu, muzeograf la Complexul Muzeal Ţării Crişurilor, a prezentat  contextul istoric al deportării bănăţenilor în Bărăgan. În noaptea de Rusalii, 17/18 iunie 1950, 40,000 de oameni, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcaţi în vagoane de vite şi duşi în Câmpia Bărăganului. Abandonaţi în câmpul liber, li s-a ordonat să-şi ridice case pe un teren parcelat cu plugul, fiecare parcelă având un ţăruş cu placă şi număr de casă. În condiţii inumane, deportaţii şi-au făcut adăposturi în pământ, ulterior, colibe din chirpici. Aşa au întemeiat 18 aşezări noi, în regiunile Ialomiţa  şi Galaţi. În 1964, după graţierea generală, casele au fost demolate, pământul a fost arat şi, astfel, urmele fărădelegilor, şterse.

Scriitoarea şi jurnalista Mariana Gorczyca, membră a clubului PEN din România, a povestit geneza romanului său. Deşi s-a născut în apropiere de Rubla, a vizitat-o doar la maturitate şi l-a cunoscut pe singurul locuitor al satului care a avut cândva 465 de numere de casă. Aşa s-a decis să scrie despre calvarul celor deportati cu familiile în pustietatea Bărăganului, unde "cât vedeau cu ochii, nu copac, nu deal, doar cer şi pământ".

Mariana Gorczyca a vorbit şi despre un proiect de suflet: recondiţionarea singurei case şi transformarea ei în muzeu în fostul sat Rubla, cu un singur locuitor, supravieţuitor al deportaţilor bănăţeni în Bărăgan.

Dr. Dan Horaţiu Popescu, profesor la universitatea creştină Partium, a povestit că studierea unor documente din arhive româneşti şi străine l-a marcat emoţional. Folosirea arhivelor ca sursă de inspiraţie pentru scriitori ar trebui încurajată prin programe naţionale, a susţinut profesorul.

Citind ultima pagină a romanului, Gilda Stamatian, filolog de profesie, a dezvăluit înţelesul titlului: La început deportaţii ar fi dat orice pentru puţină umbră, dar au lăsat în urmă umbra clădirilor ridicate cu  trudă şi a crucilor din cimitir.

AFDPR Bihor