URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Decembrie 2018, 08:05

Vestul şi... restul! Primarii din Oradea, Timişoara, Arad și Cluj au înfiinţat Alianţa Vestului ca să atragă mai uşor fonduri europene

Vestul şi... restul! Primarii din Oradea, Timişoara, Arad și Cluj au înfiinţat Alianţa Vestului ca să atragă mai uşor fonduri europene ROMÂNIA SPRE VEST. Alianţa promovată de primarii Ilie Bolojan, Emil Boc, Nicolae Robu şi Gheorghe Falcă (de la stânga la dreapta) vizează dezvoltarea economică a zonei de vest a României prin atragerea de investitori şi de fonduri europene, astfel încât românii să nu mai fie tentaţi să îşi caute de lucru dincolo de graniţe. "Printr-o conectare mai bună între cele patru oraşe am putea constitui un baraj în calea emigrării românilor în Europa, iar dezvoltarea şi investiţiile din oraşele noastre ar putea fi un factor de atracţie pentru cei care caută un viitor mai bun", spune edilul Oradiei (sursa foto: realitateadeoradea.net)
Vestul şi... restul! Primarii din Oradea, Timişoara, Arad și Cluj au înfiinţat Alianţa Vestului ca să atragă mai uşor fonduri europene PE DRUMUL BUN. Alianţa Vestului, întemeiată sâmbătă (foto), vizează investiţii masive în infrastructură, pentru că banilor nu le place să stea blocaţi în trafic. "Dacă ar exista un tren expres care să pornească din 3 în 3 ore, ar circula mult mai mulţi oameni. Studenţii ar ajunge mai repede la facultăţile din Cluj şi Timişoara, turiştii ar veni mai uşor la Băile Felix sau Oradea, oamenii de afaceri s-ar deplasa mai uşor pe unde au treabă, iar acest lucru va genera dezvoltare", spune primarul Ilie Bolojan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gestul are o importanţă istorică. Primarii liberali din Cluj, Timişoara, Arad şi Oradea au semnat sâmbăta trecută declaraţia de întemeiere a Alianţei Vestului.

Structură menită să crească atractivitatea zonei, înfiinţarea Alianţei va fi urmată de cea a propriei agenţii de dezvoltare regională, cu buget propriu, care să atragă fonduri nu prin ministerele de la Bucureşti, ci direct de la Bruxelles. "Primele rezultate se vor vedea în ciclul bugetar 2021-2027, când sperăm să putem demara investiţiile în infrastructură. Pentru ca peste doi ani, indiferent cine va fi primar, să aibă acces la finanţări, trebuie să muncim acum", a explicat BIHOREANULUI primarul Oradiei, Ilie Bolojan.

Cei patru care au speriat Bucureştiul

Ilie Bolojan, primar OradeaVestul ţării îşi ia soarta în propriile mâini. Administraţiile locale din Cluj, Timişoara, Arad şi Oradea, reprezentate de primarii Emil Boc, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă şi Ilie Bolojan, au semnat sâmbătă după-amiază, în oraşul de pe Bega, declaraţia de înfiinţare a Alianţei Vestului. "Scopul principal este ca, punând împreună forţele şi energiile noastre, să facem ca oraşele şi comunităţile noastre să fie mai prospere", a spus primarul Ilie Bolojan (foto).

Ideea unei alianţe a celor patru mari oraşe din vestul ţării, vehiculată încă de anul trecut, a fost lansată oficial la sfârşitul lunii septembrie, în cadrul conferinţei Hub Urban Talk, organizată tot la Timişoara, la care au participat de la experţi ai Băncii Modiale şi ai Comisiei Europene până la reprezentanţi ai administraţiilor locale şi ai mediului de afaceri.

Sătui de birocraţia bucureşteană, primarii din vest vor să îşi pună atuurile laolaltă pentru ca să atragă fonduri direct de la Bruxelles, pentru investiţii în infrastructura de toate felurile, cu efecte în creşterea atractivităţii zonei atât pentru investitori, cât şi pentru specialişti, în ridicarea nivelului de trai şi în îmbunătăţirea vieţii culturale.

O alianţă (între)deschisă

Ideea a stârnit rumoare. Numită iniţial Patrulatera Vestului, după numărul oraşelor fondatoare, structura a fost rebotezată Alianţa Vestului, cu prescurtarea AVE, pentru a semnala deschiderea ei.

Intuind oportunităţile pentru localităţile lor, primarii din Câmpia Turzii, Deva, Satu Mare şi nu numai au cerut deja, la rândul lor, intrarea în parteneriat. "Denumirea a fost modificată în Alianţa Vestului pentru a sublinia caracterul ei deschis", explică Bolojan.

În ciuda disponibilităţii, AVE nu se va extinde, totuşi, imediat. "Înainte de toate trebuie să obţinem nişte rezultate concrete, deoarece cu cât sunt mai mulţi decidenţi, cu atât deciziile se iau mai greu", argumentează primarul Oradiei.

"Să fie foarte clar!"

Emil Boc, primar ClujDeşi îşi declară intenţia de a muta în plan local puterea de decizie de la Bucureşti, semnatarii declaraţiei vor să evite orice acuzaţii de separatism. "Iniţiativa nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de proiect de separatism teritorial, sau de a pune sub semnul întrebării statul naţional unitar român. Să fie foarte clar, răspicat şi fără echivoc", a precizat primarul Clujului, Emil Boc (foto).

Mai mult, acesta a adăugat că, deşi iniţiată de primari din opoziţie, Alianţa nu ţinteşte nici contra Guvernului. "Iniţiativa nu este îndreptată împotriva Guvernului de la Bucureşti. Dimpotrivă, scopul nostru este ca împreună cu acesta să avem o Românie mai puternică şi mai bogată".

La rându-i, Bolojan subliniază că Alianţa nu este un proiect politic, ci administrativ. "Faptul că primarii din Alianţă sunt liberali a facilitat, desigur, comunicarea, dar acesta nu a fost un criteriu. Celor de la PNL le era greu să le interzică cineva această asociere, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi provenit de la alte partide".

Prudenţa lui Bolojan este explicabilă după eşecul referendumurilor pentru unificarea Oradiei cu Sânmartinul vecin, proiect sabotat de PSD şi UDMR. "Eu umblam să conving oamenii că împreună se vor dezvolta mai repede şi mai bine, iar reprezentanţii altor partide îi speriau că le vor creşte impozitele şi va scădea procentul unei anumite etnii", aminteşte Bolojan.

Autostrăzi, tren, metrou...

Pentru ca AVE să dea roade în următorul ciclu bugetar european, care începe în 2021, partenerii trebuie să pună de pe acum osul la treabă. În cel mai scurt timp, cei patru edili vor cere Consiliilor Locale să aprobe aderarea la asociaţie, dar şi înfiinţarea unei agenţii de dezvoltare regională cu buget şi personalitate juridică proprie, finanţată din bugetele locale.

primar Timişoara, Nicolae RobuNoua ADR va promova interesele zonei pe lângă Guvernul de la Bucureşti şi Comisia Europeană de la Bruxelles, astfel încât să atragă fonduri pentru investiţii în vederea dezvoltării. Proiecte sunt destule. Pe lista de priorităţi enumerată de primarul Timişoarei, Nicolae Robu (foto), se numără accelerarea construirii autostrăzii Transilvania, bugetarea autostrăzii Via Carpatia şi a autostrăzii Timişoara - Belgrad, dezvoltarea unei căi ferate de mare viteză Timişoara - Arad - Oradea - Cluj, finalizarea şoselelor de centură şi conectarea la reţeaua de drumuri europene TEN-T, dezvoltarea de parteneriate între aeroporturi, creşterea mobilităţii ecologice (de tip tren, tramvai, autobuz sau metrou metropolitan) şi atragerea forţei de muncă înalt calificate.

Întâi o să "doară"

Primarul Bolojan spune că intrarea Oradiei în Alianţă va aduce doar avantaje, chiar dacă iniţial nu o să pară aşa. Spre exemplu, înfiinţarea liniei de tren rapid Timişoara - Cluj via Oradea va stimula migraţia tinerilor de aici la facultăţi şi a pacienţilor la spitale din cele două oraşe. "În primă fază se vor dezvolta cele două oraşe mari, lucru care se întâmplă, oricum, şi în prezent. Această dezvoltare va veni însă cu nişte costuri, cum ar traficul aglomerat, creşterea preţurilor la locuinţe şi chirii, scumpirea traiului. Oamenii vor realiza că în Oradea se circulă mai bine şi că preţurile sunt mai bune", socoteşte Bolojan.

Un avantaj suplimentar va fi creşterea atractivităţii turistice a Oradiei prin scurtarea timpului de transport, dar şi prin înmulţirea numărului de evenimente culturale. "Timişoara este capitală culturală europeană. Fiind în parteneriat, când un teatru sau o trupă celebră susţine un spectacol aici, am putea să îi aducem mai uşor la Oradea sau Cluj", zice edilul.

Cel mai mare avantaj îl constituie însă masa mare de populaţie. "Împreună suntem 1,5 milioane de locuitori, cea mai mare regiune de dezvoltare din ţară după Bucureşti. Brusc, devenim o grupare importantă, în care merită să investeşti, pentru că ai o piaţă şi un bazin mult mai mare de forţă de muncă", spune Bolojan.

Pentru asta trebuie ca alianţa să înceapă să funcţioneze, iar primul pas va fi înfiinţarea propriei agenţii de dezvoltare cu reprezentare la Bruxelles. Cum visa Bolojan încă din primul său mandat, de când tot bate drumul Bucureştiului pentru deblocarea proiectelor locale...


"Printr-o conectare mai bună între cele patru oraşe - rutieră, feroviară, prin sisteme informatice, universitară - am putea constitui un baraj în calea emigrării românilor în Europa, în sensul că dezvoltarea şi investiţiile din oraşele noastre ar putea să fie un factor de atracţie pentru cei care caută un viitor mai bun"

Ilie Bolojan


TEAMA DE "DIVORŢ"
"Ar putea să plece cu ţară cu tot"

Primită cu încredere de locuitorii din această parte a ţării, înfiinţarea Alianţei Vestului a provocat rumoare pe reţelele de socializare şi în presa centrală. Unele voci au comparat proiectul cu cel al Ligii Nordului, formaţiunea de extremă dreaptă din Italia care militează pentru separarea nordului dezvoltat de sudul înapoiat al ţării.

În ciuda asigurărilor date de iniţiatorii proiectului, presa centrală, care încă îşi aminteşte eseul "M-am săturat de România" al jurnalistului clujean Sabin Gherman, a privit proiectul cu reţinere. În acest context, comentatorul Cristian Tudor Popescu a atenţionat pe un ton dur puterea de la Bucureşti: "Dacă România merge acum pe această cale pe care o împing Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov, Ştefănescu, Rădulescu cu compania, adică împotriva Uniunii Europene, spre scoaterea de facto a României din UE, Transilvania nu va urma această cale". Potrivit analistului, vestul României, racordat la valorile europene, ar putea milita pentru rămânerea în UE cu riscul decuplării de restul ţării: "Aşa cum pleacă milioane de români, ar putea la un moment dat să plece cu ţară cu tot".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
BAAAAA bologicule
ai spart tot orasul sa bagi canalizare "moderna". la prima ploaie toate strazile sint lac de apa, toate gurile de canal sint astupate. NOROC CA N-AM AVUT PARTE DE PLOI TORENTIALE CA ERAM A DOUA VENETIE. Si tu vrei metrou aerian sau subteran in timp ce Oradea colcaie de batjocura? Cu ce pret a devenit Oradea "cel mai frumos oras al tarii"? PAI CU PRETUL INDATORARII ORADENILOR PE ZECI DE ANI, SI CU SPOLIEREA PENSIONARILOR, CARE IARNA ASTA ISI VOR VARSA PENSIA LA INTRETINERE PENTRU NISTE SERVICII DE TOT RAHATU'.... BAI TICALOSULE !!!
Postat 13 Decembrie 2018, 13:52 de DIAVOLESCU
baaaaa BOLOJEGULE
e ora 1.30 si apa la robinet e tot tulbure. Baaaaa Bolojalnicule, ai impus cele mai mari tarife din tara la apa si caldura, ai marit impozitele ca nimeni altcineva, ,,, si tu visezi sa ai NASA la Oradea, cind nici apa nu esti in stare sa o livrezi curata? NU TI-A FOST DEAJUNS CE-AI FACUT CU DEALUL CIUPERCA, MA NENOROCITULE?
Postat 13 Decembrie 2018, 13:46 de DIAVOLESCU
IMAGINE CU 4 INFRACTORI
ticalosii astia din poza, pe vremea lui Ceasca, erau pusi la zid si impuscati fara discutie; azi sint 'aliati". Asta nu mai e democratie ci cleptocratie tip soros.
Postat 13 Decembrie 2018, 13:41 de DIAVOLESCU
Re: cetateanbihorean
Durerea mea? Că 4 nătărăi nu cunosc o lege cu care se întâlnesc zilnic ... și care reglementează organizarea și funcționarea regiunilor de dezvoltare (cele 8 existente și care s-au constituit prin implicarea Comisiei Europene în perioada 1997-2000), reconfigurarea însemnând încălcarea Constituției RO și a legilor specifice !?! Totodată, faptul că aceeași 4 nătărăi nu înțeleg că UAT-urile nu pot face investiții decât în propria arie administrativă ... și nu au cum să se suprapună cu județele, ministerele și alți ordonatori de credite, cum ar fi CFR, CNAIR, TAROM, etc !?! Nătărăii ăștia pot însă face lobby pentru orice proiect regional sau național ... și atât !?!
Postat 11 Decembrie 2018, 19:47 de CrisDumi
Crisdumi
Nu inteleg care-i durerea ta? Te deranjeaza initiativa sau faptul ca s-au gasit niste tipi sa fluiere-n buserica impotriva Psdului si a modului de lucru al Bucurestiului? Vestul, fiind mai dezvoltat are alte pretentii ca si Bucurestiul si restul tarii. Daca e vointa, va fi gasita o cale, fii fara grija, Bucale nu poate opri initiativa normala de dezvoltare si de mai bine a cuiva. Daca ei sunt corupti si impotenti, lasati-ne pe noi sa ne facem, nu ne opriti pe noi, nu ti se pare normal? La fel ca si cu unirea Oradiei cu Sanmartinul, s-au gasit 2 gica contra care sa se-mpotriveasca si sa bage frica-n oameni.
Postat 11 Decembrie 2018, 14:13 de cetateanbihorean
La concret ...
... cam cât de prostalăi pot fi unii de la Oradea, spre exemplu, ca să-și imagineze că niște primari vor face o cale ferată rapidă între două puncte de interes, în contextul în care o UAT nu are după lege nicio posibilitate sau atribuție de a opera transport feroviar de persoane ?!? Bla-bla-bla ... până și un eventual lobby la Bruxelles, pentru ca CFR să primească o finanțare în acest sens, pare hilar în afara ariei administrative a fiecăruia dintre "subiecți" !?! După cum se știe ... "fiecare pasăre pe limba ei piere" sau "ce-și face omul cu mâna lui nici dușmanii nu pot izbândi" ... cam acesta e nivelul maxim de ipocrizie și competență al acestor "patrulaterali", de la care începe să le apună "steaua" electorală la care au visat !?!
Postat 11 Decembrie 2018, 10:18 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON