URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Septembrie 2018, 13:01

Ancheta pompierilor la Palatul Episcopal Greco-Catolic nu s-a terminat. Şeful ISU Crişana: "Toate ipotezele sunt luate în calcul"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La mai bine de două săptămâni de la incendiul devastator care a distrus Palatul Episcopal Greco-Catolic din centrul Oradiei, încă nu se cunosc cauzele.

Colonelul Sorin Caba, inspectorul şef al ISU Crişana, a precizat că pompierii fac cercetări şi vor da un verdict "într-un timp cât se poate de rezonabil".

"Suntem în curs de cercetare cu acest incendiu. Nu avem încă finalizată cercetarea pentru că este o muncă laborioasă şi dorim să o facem în mod absolut profesionist", a declarat Caba marţi, într-o conferinţă de presă. Întrebat de jurnalişti când estimează că va putea face public un verdict, şeful ISU Crişana a spus că nu poate oferi un răspuns. "Într-un timp cât se poate de rezonabil vom da un verdict, cu stabilirea cauzei probabile de incendiu", a declarat Caba (foto).

Colonelul a fost întrebat şi ce ipoteze iau în calcul militarii, dar din nou nu a dat detalii. "Nu pot să vă dau nicio informaţie. Ce pot să vă spun este că toate ipotezele teoretic posibile sunt luate în calcul", a precizat şeful pompierilor bihoreni.

Aşa cum se ştie, pe 25 august, un incendiu a devastat Palatul Episcopal. Focul a cuprins întâi acoperişul clădirii, iar apoi s-a extins la etajele imobilului. Totodată, tavanul etajului I s-a prăbuşit, din pricina flăcărilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cine pe cine poate prostii
Daca timp de 130 de ani nu a luat foc acest palat, care a fost si destinat ca bibleoteca oraseneasca, a functionat un bar in interior si chiar o discoteca cine isi mai aduce aminte in perioada post comunista, culmea ca nu a luat foc desi era plina cu candelabre imense si o lumina de interior exact precum ar fi fost ziua in interior. Consumul era destul de mare la ceea vreme, foarte bine iluminat in interior atat cladirea cat si curtea interioara. Dupa renovarea si restaurarea acesteia, cred ca s-au introdus si cabluri de tensiune de proasta calitate (chinezarii)atat intrerupatoare cat si tubulaturi, care consider ca nu au rezistat consumului de curent electric acestea fiind supra solicitate, pe dealta parte nu cred ca s-a respectat izolarea adecvata a cablurilor de curent electric, acesta probabil din cauza supra solicitarii, a facut scurt, si iata de unde cred ca s-a produs acest incendiu. Podul cladirii fiind neizolat adecvat, lemnul fiind foarte uscat a fost de ajuns, posibilitatea ar mai fi putut sa existe si din cauza caniculei si incalzind prea tare acoperisul care era din placi de alama, acestea incingandu-se foarte usor. Voi ce parere aveti??? Cum e posibil ca dupa restaurare, renovare sa se intample asa o tragedie, daca timp de peste 130 de ani acesta nu a avut probleme ci doar dupa renovare. O alta ipoteza ar mai fii asigurarea imensa incasata de catre proprietari cladirii, atunci vb de o mana criminala. Cam asa am gandit si am si spus-o
Postat 14 Septembrie 2018, 02:03 de Dale_lui_Mitica
Macar 2 luni sa dureze aceasta ancheta a "profesionistilor"
Idei teoretic posibile: atac reptilian impotriva Terrei inceput taman din Oradea; rezistenta cu cavalerii Jedi in frunte s-a mutat in Oradea si a fost atacata de imperiu; a erupt un vulcan activ in Hawaii si oleaca de lava a sarit pana pe acoperisul episcopal; a trecut premierul tarii pe trotuarul din fata repetand tabla inmultirii si din creierul supra solicitat si incins a sarit o scanteie fix pe acoperis care a luat foc...etc etc
Postat 11 Septembrie 2018, 16:13 de Neutryno
Vesnica...
Vesnica pomenirea eiiiiii!!!!!
Postat 11 Septembrie 2018, 15:38 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON