URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Septembrie 2018, 14:17

Discursul preşedintelui cu ocazia noului an şcolar: "Reformita" duce educaţia "un pas înainte şi doi înapoi"

Discursul preşedintelui cu ocazia noului an şcolar: 'Reformita' duce educaţia 'un pas înainte şi doi înapoi' foto: precidency.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, cu ocazia noului an şcolar, că reformele în educaţie au stat sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi". Şeful statului a participat la deschiderea anului şcolar 2018-2019, la Colegiul Naţional "Horea, Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia, subliniind că nu se pot obţine rezultate bune din cauza "reformitei". Motivul? Legile sunt modificate "mai des decât pot directorii, dascălii şi părinţii să se pună la curent".

Potrivit HotNews.ro, Iohannis a declarat că, dacă după Marea Unire autorităţile s-au organizat pentru un sistem de educaţie eficient, în ultimii ani nu am beneficiat de acelaşi consens.

"Reformele au stat mai degrabă sub deviza «un pas înainte şi doi înapoi». Acest lucru este total neproductiv, având în vedere că schimbările demografice, tehnologice şi competiţia economică globală ne obligă să fim inovatori şi să ne adaptăm în permanenţă, inclusiv prin asigurarea unui proces educaţional de calitate. Întoarcerea la metode pedagogice practicate în trecut, oricât le-ar trezi unora un vag sentiment de linişte şi nostalgie, nu este o soluţie pentru o educaţie modernă. Avem şi o meteahnă – numită reformita – care se manifestă foarte evident în domeniul educaţiei. Nu putem obţine, însă, rezultate bune atât timp cât legile sunt în continuare modificate mai des decât pot directorii, dascălii şi părinţii să se pună la curent", a spus preşedintele.

Preşedintele a vorbit despre proiectul România Educată aflat pe ultima sută de metri şi care ar trebui să facă parte dintr-un proiect de ţară coerent.

"Mi-am dorit ca proiectul să nu apară peste noapte, să fie corelat cu aşteptările elevilor. Văd România educată ca parte a unui proiect de ţară care va transforma România într-un stat puternic cu instituţii solide în care cetăţenii pot avea deplină încredere. Pentru a produce această transformare, mai avem nevoie însă de o parte esenţială a spiritului Marii Uniri: de patriotism. Nu de un patriotism manifestat prin dragostea strict declarativă faţă de ţară, ci de unul interiorizat, pe care îl trăim în viaţa de zi cu zi. A fi patriot înseamnă şi a învăţa de dragul cunoaşterii şi al împlinirii personale, şi nu pentru diplomă, a lupta pentru instituţii transparente şi democratice, a respecta mediul înconjurător, a îndrăzni să ne punem în practică ideile antreprenoriale. Înseamnă să votăm, să facem voluntariat şi, da, să luptăm pentru o viaţă mai bună pentru români, oriunde ne-am afla. Şcoala este unul dintre locurile în care acest patriotism se poate manifesta", le-a spus Iohannis elevilor.  

Iohannis le-a mai spus elevilor că şcoala este singura cale de a transforma pasiunile în competenţe reale, de a se pregăti pentru viaţa de adult, dar şi de a lega prietenii care pot dura o viaţă întreagă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Iar s-a făcut de râs "primul retardat al țării" ...
... deschizând noul an școlar la Alba cu un discurs, adresat copiilor, în care "a înfierat" proasta guvernare !?! Elevii nu și-au revenit din râs mult după plecarea vorbitorului !?!
Postat 10 Septembrie 2018, 17:58 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON