URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2018, 19:01

Caravana filmului românesc, la Zilele Oraşului Ştei

Caravana filmului românesc, la Zilele Oraşului Ştei Filmul „Cucoana Chirița” va fi proiectat joi, la Casa de Cultură din Ștei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia CineCultura aduce şi anul acesta Caravana Filmului Românesc la Zilele Oraşului Ştei. În trei seri consecutive, între 21 şi 23 august, la Casa de Cultură "Miron Pompiliu" vor fi proiectate pelicule dedicate adulţilor, precum şi copiilor. Este vorba despre "Maria Mirabela", "Amintiri din copilărie" şi "Cucoana Chiriţa".

La fel ca în anii trecuţi, intrarea la vizionări este liberă. "Caravana filmului românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale" este un proiect aflat în al şaselea an de existenţă.

Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. "Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor", transmit organizatorii.

În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

Evenimentul din 21-23 august este organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Ştei.


Program Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale

Ştei, Casa de cultură "Miron Pompiliu", 21  – 23 august 2018

Marţi, 21 august, ora 19.00: MARIA MIRABELA

Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo

Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu

Miercuri, 22 august, 19.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan  

Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ, Nicolae Veniaş, Mircea Constantinescu, Costache Sava, Eliza Petrăchescu

Joi, 23 august, ora 19.00: CUCOANA CHIRIŢA

Regia: Mircea Drăgan

Scenariul: Draga Olteanu Matei

Cu: Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Dem Radulescu, Iurie Darie, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON