"Trăiască România Mare!" Din 12 octombrie 1918 şi până în 20 aprilie 1919, Oradea a trecut prin luni grele de suspans, intrigi şi violenţe

Pentru Oradea, Centenarul nu înseamnă doar aniversarea Marii Uniri, a zilei de 1 Decembrie 1918. Centenarul Oradiei se referă, de fapt, la o jumătate de an de evenimente politice, militare şi sociale, care au transpus oraşul dintre graniţele muribundului Imperiu Austro-Ungar între frontierele României Mari, marcându-i fundamental destinul.

Imperiu în bucăţi

În 1918, când Primul Război Mondial era în toi, principalele preocupări ale Primăriei orădene şi ale edilului Rimler Károly ţineau de buna aprovizionare a urbei cu alimente şi combustibili, combaterea bolilor şi ajutorarea familiilor celor întorşi de pe front. Oraşul era calm, cafenelele funcţionau, iar spectacolele erau ţinute cu regularitate. O linişte, totuşi, ciudată...

Partidul Naţional Român (PNR), ce reprezenta interesele românilor din Transilvania extinsă, căuta formule de a profita de noua situaţie: din 1917, rutenii, polonezii, cehii, slovenii, croaţii voiau să părăsească dubla monarhie pentru a se alipi statelor vecine sau pentru a-şi construi state proprii. Împăratul Carol I a încercat să salveze imperiul prin transformarea sa într-o confederaţie dar, cum istoria se grăbea, era prea târziu. Prăbuşirea totală avea să aibă loc în ultimele zile ale lunii octombrie...

Declaraţia de autodeterminare 

În ianuarie 1918, preşedintele american Woodrow Wilson (foto) a prezentat propria viziue post-război, sub titlul "Cele 14 puncte", din care cel de-al zecelea privea "rediscutarea" graniţelor Austro-Ungariei. Toate etniile, inclusiv românii, aveau astfel "undă verde" să se separe.

PNR şi-a convocat Adunarea Generală chiar în Oradea, pregătind primul episod al alipirii Ardealului extins la România. Avocatul Aurel Lazăr şi-a pus casa la dispoziţia fruntaşilor români, care au decis, practic, în clandestinitate, soarta Ardealului.

Populaţia românească a oraşului era de circa 8% (din cei 65.000 de locuitori), dar asta nu a împiedicat PNR să adopte, pe 12 octombrie 1918, Declaraţia de autodeterminare (independenţă) a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Documentul, citit apoi în Parlamentul din Budapesta de Alexandru Vaida Voevod, a declanşat "procedurile" necesare realizării Marii Uniri.

În 1 decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naţionale din Alba Iulia, comitatul Bihor a fost reprezentat de 131 de delegaţi oficiali, dar şi de numeroşi ţărani care au plecat într-acolo pe jos, călare şi cu trenul.

Unire cu aşteptare 

Prin actul din 12 octombrie, Oradea devenise prima "cetate a Unirii". Dar oraşul a rămas, după căderea imperiului, tot în Ungaria. La începutul lui 1919 noile graniţe erau încă în faza negocierilor internaţionale. Frontiera româno-ungară actuală a fost stabilită prin aportul ştiinţific al geografului francez Emmanuel de Martonne, dar a fost parafată în 1920.

Până atunci, Oradea şi Bihorul au avut de tras din greu. Pentru alipirea efectivă a Ardealului, România a reintrat în război în noiembrie 1918 şi a ocupat Transilvania din trei direcţii. Armata Română a fost cu atât mai aşteptată în Oradea cu cât, în martie-aprilie 1919, aici, ca în toată Ungaria, a fost instaurat un regim de tip bolşevic. Soldaţii conduşi de generalul Traian Moşoiu au intrat, astfel, în oraş în uralele orădenilor.

"Din acest punct de vedere, 20 aprilie 1919 are o dublă semnificaţie pentru români, intrarea oraşului sub administraţie românească şi îndepărtarea regimului bolşevic maghiar. Au fost momente în care maghiari şi români au acţionat în comun pentru îndepărtarea flagelului bolşevic", explică istoricul Gabriel Moisa (foto).

Vive la Oradea!

Pentru Oradea, a fost cel mai important moment de după 12 octombrie 1918. Iar după o lună de chin, în oraş a urmat o lună întreagă de sărbătoare! Pe 10 mai, orădenii au marcat, printr-o ceremonie fastuoasă în Piaţa Unirii, Ziua Naţională a Regatului României, iar pe 23 mai poposeau, în cadrul primei lor vizite oficiale aici, înşişi Regele Ferdinand şi Regina Maria.

Trecerea la administraţia românească s-a făcut paşnic. "Guvernul de la Bucureşti, înţelept, n-a luat măsuri drastice de eliminare a etnicilor maghiari din structurile de conducere ale oraşului. Rimler a rămas primar", arată Moisa. Rimler a fost cel care i-a primit pe suverani în Oradea cu pâine şi sare şi le-a vorbit în maghiară, încheindu-şi apoi mandatul de 17 ani.

Oradea de azi este urmarea acestor conjuncturi şi fapte, necesare să fie ţinute minte, ca să nu uităm cine suntem şi de unde venim...

"La 6 Noemvrie anul trecut, când am păşit în fruntea armatei pe pământul Ardealului, am simţit o adâncă emoţie. Aceeaşi emoţie adâncă mă cuprinde astăzi, când intru pentru întâia oară în oraşul D-Voastre, ca să vă slobozesc de suferinţe. Gândul nostru este de mult îndreptat spre D-Voastre. Ştiam în ce situaţie critică aţi rămas. Şi fără să mai ezităm, am alergat, să vă salvăm. Cu ziua de astăzi Regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor. De azi încolo D-Voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari... pe vecii vecilor. Vă mulţumesc pentru buna primire şi vă rog să strigaţi împreună cu mine: Trăiască M. Sa Regele Ferdinand! Trăiască România Mare!"

Generalul Traian Moşoiu, în 20 aprilie 1919, după ieşirea din Primăria Oradea

GENERALUL ORADIEI
Cine a fost generalul Traian Moșoiu

Numele generalului Traian Moșoiu s-a legat de Oradea, atât odată cu sosirea în oraș, ca eliberator, cât și după. Braşovean, bun cunoscător al limbilor germană, franceză și maghiară, a făcut studii militare la Budapesta şi Viena, iar după absolvirea acestora a intrat în armată în 1893.

Colonel, apoi general, Traian Moșoiu a participat la bătăliile purtate de Armata Română în 1916 și 1917, iar în 1918-1919 a condus campania din Transilvania, apoi pe cea asupra Budapestei. În martie 1920 a fost, scurtă vreme, şi ministru de război. Intrat în politică, a fost ales președinte al organizației bihorene a PNL, senator de drept, iar apoi a îndeplinit pe rând demnităţile de ministru al comunicațiilor, industriei şi comerţului.

Din aceste poziții a militat pentru transformarea centrului Oradiei și amplasarea statuilor Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. A înființat Asociația Plugarilor din Bihor, a sprijinit crearea de cooperative și bănci populare și a susținut construirea căii ferate Salonta-Arad. Este omagiat periodic de orădeni.

Citiţi mâine pe eBihoreanul.ro ce s-a întâmplat pe 20 aprilie 1919 la Oradea!